Barack Obama este principalul vinovat pentru situația de o gravitate excepțională din Siria și din întregul Orient. O situație despre care tot mai mulți observatori avertizează că poate duce la cel de-Al III-lea Război Mondial. O excepțională analiză de Joseph Klein în Frontpage Magazine.

Situația umanitară din Siria se agravează de la o zi la alta. Regimul Assad și Rusia execută bombardamente devastatoare împotriva zonei de est a Alepului, controlată de rebeli, unde circa 250.000 de oameni sunt efectiv prizonieri sub asediul trupelor siriene.

Acestea susțin că acțiunile lor vizează teroriștii, nu civilii. Statele Unite și aliații lor afirmă însă că atacurile aeriene împotriva unor ținte civile, precum spitale și adăposturi, nu au nimic de-a face cu lupta împotriva terorismului.

Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit de mai multe ori pentru a găsi o soluție la această tragedie umanitară, însă fără rezultat. Nici sesiunea Consiliului din week-end-ul trecut nu a făcut excepție.

Pe 8 octombrie, Franța și Spania, cu sprijinul puternic al administrației Obama, au introdus în Consiliul de Securitate un proiect de rezoluție, solicitând încetarea totală a ostilităților, inclusiv stoparea bombardamentelor aeriene asupra Alepului, ca și permiterea imediată, în siguranță și neobstrucționată, a accesului ajutoarelor umanitare.

Rusia a depus și ea propriul său proiect de rezoluție. În ciuda unui număr apreciabil de elemente comune între cele două proiecte, proiectul rus omitea orice referire la oprirea bombardamentelor aeriene și reafirma ideea unui armistițiu în scop umanitar de 48 de ore pe săptămână. Proiectul rus insista și asupra necesității separării verificabile a „forțelor moderate de opoziție de Jabhat Al-Nusra (ramura siriană Al-Qaida – n.r.), ca o prioritate-cheie”, obiectiv pentru care Rusia a acuzat repetat Statele Unite că nu l-a îndeplinit.

Rusia a opus veto-ul său proiectului de rezoluție franco-spaniolă. Proiectul rus nu a reușit nici el să obțină majoritatea necesară în Consiliul de Securitate. Au urmat acuzații și contra-acuzații reciproce pentru tragedia din Siria și consemnarea încă unui eșec al Consiliului de Securitate de a realiza o acțiune importantă. Între timp, civilii continuă să moară în Alep.

Corectitudinea Politică a lui Obama

Intervenția militară a Rusiei de partea regimului sirian a înclinat în mod cert balanța în favoarea președintelui Bashar Al-Assad, cu prețul teribil a mii de victime, inclusiv copii.

Însă președintele Obama este cel care a permis ca situația din Siria, din întregul Orient Mijlociu și din Africa de Nord să scape de sub control, fără a-și fi manifestat vreodată măcar o umbră de reproș pentru acțiunile sale.

Foarte probabil, dezastrul din Siria va fi elementul definitoriu al moștenirii politicii externe a lui Obama, deși el și-ar dori cu ardoare ca acesta să fie Acordul de la Paris privind Schimbarea Climatică.

Într-adevăr, Obama este atât de obsedat de acest subiect, încât a ajuns să învinuiască schimbarea climatică pentru războiul civil din Siria. Potrivit generalului american în retragere Robert Scales, acesta este un exemplu de „fantazare corect politică” și de „teorii corect politice introduse într-un plan de luptă”, care „poate prelungi un război în mod nedorit și duce la pierderea de vieți de soldați”.

Soluția lui Obama în ceea criza refugiaților ca rezultat al catastrofei siriene este de asemenea un plan corect politic cu un potențial deznodământ periculos. Obama permite intrarea în țară a mii de refugiați sirieni, fără ca un control serios să determine care este identitatea lor reală și convingerile lor.

Și aceasta nu o face ca să salveze de la genocid minoritățile persecutate religios, cum ar fi creștinii sau yazidii. Dintr-un total de 12.587 de refugiați primiți de administrația Obama în timpul anului fiscal care tocmai s-a încheiat, 98,2% (12.363) sunt musulmani sunniți. Doar 0,5% (68) sunt creștini și 0,19% (24) yazidis.

Luând în considerare că membrii ISIS și Al-Qaida sunt ei înșiși sunniți, o asemenea proporție zdrobitoare de refugiați musulmani sunniți primiți în țară, în comparație cu minoritățile cu adevărat persecutate religios, face ca aproape sigur printre ei să se fi strecurat și niște teroriști islamiști.

Washingtonul a dat apă la moară islamismului

Eroarea fundamentală a lui Obama în toată această afacere a fost să-i sprijine pe islamiștii cu care a crezut că Statele Unite pot colabora. El a creat condițiile pentru îmbogățirea principalului aliat al Siriei în regiune, Iranul. La foarte scurt timp după discursul de la Cairo din 4 iunie 2009, în care a cerut iertare lumii musulmane (pentru mandatul lui Bush Jr. – n.r.) , Obama i-a sprijinit pe mullahii din Iran, sfidând cererile milioanelor de disidenți care mărșăluiau pașnic pe străzile Teheranului și ale altor orașe iraniene implorând sprijinul moral al Americii. Aceștia au fost bătuți sau chiar uciși pentru că protestau față de alegerile falsificate care l-au adus la putere pe fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Apoi Obama a acceptat aproape fiecare pretenție a teocrației islamice, pentru a nu compromite acordul nuclear cu Iranul. Mii de luptători sprijiniți de Iran - foarte probabil plătiți în parte din fondurile disponibilizate de administrația Obama pentru guvernul de la Teheran ca răsplată pentru acordul nuclear - s-au îndreptat spre Alep pentru a ajuta trupele regimului sirian în asaltul lor total asupra regiunilor din oraș controlate de rebeli.

Obama a sprijinit și Frățiile Musulmane în Egipt și peste tot în Orientul Mijlociu. Pentru a răsturna dictatori seculari, a sprijinit înarmarea rebelilor așa-numiți „moderați” în Libia și Siria, fără verificări serioase. Mulți dintre ei, fie de bună voie, fie forțați, au îngroșat rândurile grupărilor jihadiste ISIS și Al-Nusra.

ISIS s-a întărit în Siria și Irak după retragerea precipitată de către Obama a trupelor americane din Irak în 2011. Decizia dezastruoasă a lui Obama, din același an, de a interveni militar în Libia pentru a-l răsturna pe Muammar Al-Gaddafi, fără nici un plan concret pentru viitor, a avut ca rezultat un stat distrus și zone întregi controlate de islamiști, de unde aceștia trimit militanți și armament fraților jihadiști din Siria.

Aducerea în joc a lui Putin

Nu doar că greșelile sale catastrofale ale lui Obama au dus la întărirea jihadiștilor în Siria, din ambele tabere implicate în conflict, dar ele i-au permis lui Vladimir Putin să obțină controlul jocului la Alep și în restul regiunii.

Situația nu a fost la fel întotdeauna. Când Putin a redevenit președinte în 2012, el nu a manifestat nici cea mai mică intenție de a desfășura trupe și aviație de luptă în Siria sau în jurul acesteia pentru a-l ajuta pe Assad împotriva rebelilor care încercau să-l răstoarne.

Obama hotărâse și el să nu recurgă la nici o intervenție militară majoră în Siria, în sprijinul grupărilor rebele, care erau imposibil de verificat serios și erau înțesate de elemente jihadiste, însă a permis sprijinirea discretă a rebelilor așa-numiți „moderați”, fără ca Rusia să manifeste vreo opoziție.

Mai mult, în declarația sa păguboasă din 2012, privind instituirea „unei linie roșie” față de utilizarea armelor chimice, Obama a riscat însăși credibilitatea Statelor Unite dacă nu își respecta promisiunea. Și exact asta s-a întâmplat.

Obama a avertizat regimul sirian că SUA vor trece la acțiuni militare directe dacă Assad folosește arme chimice împotriva poporului sirian. Totuși, după circa un an, când s-a dovedit că Assad a depășit „linia roșie” și forțele sale armate au utilizat gaz sarin, ucigând circa 1500 de persoane, Obama a dat înapoi și nu și-a pus în aplicare amenințarea.

Președintele american i-a permis lui Putin să-l scoată din încurcătură prin încheierea unui acord care prevedea distrugerea stocurilor de arme chimice ale lui Assad. Administrația Obama a optat să se folosească de Consiliul de Securitate pentru a pune în practică acordul dintre Statele Unite și Rusia, și acceptat de Assad.

Ridicarea și distrugerea stocurilor de arme chimice a fost folosită de regimul Assad ca acoperire pentru a-și înteți atacurile cu armament convențional asupra civililor, iar jihadiștii au cucerit părți importante din teritoriu.

În acest timp, Putin a utilizat o varietate de tactici, cu negocieri false și promisiuni, inclusiv folosirea ONU pentru a câștiga timp, în așa fel încât Rusia să-și creeze în acest răgaz propria concentrare de forțe în regiune. Iar Obama a făcut în toate jocul lui Putin.

Liderul de la Casa Albă nu a folosit oportunitatea militară pe care a avut-o în 2013 pentru a distruge flota aeriană și aeroporturile lui Assad, când acesta a depășit „linia roșie”. Atunci, Rusia nu se afla în poziția de a se amesteca militar în sprijinul lui Assad.

Puternica concentrare militară pe care Rusia a realizat-o de atunci și până azi a schimbat total ecuația strategică - și prin extensie și pe cea diplomatică – în avantajul lui Assad și al lui Putin.

Rusia a câștigat timpul necesar pentru a deveni partenerul total al regimului sirian în raiduri aeriene neobosite, care au dus la ororile de la Alep de astăzi.

Situație fără ieșire?

Din păcate, o soluție diplomatică viabilă pentru conflictul vechi de peste cinci ani din Siria, care a luat sute de mii de vieți, a provocat exodul a două milioane de oameni și a produs o criză a refugiaților de proporții istorice, este mai îndepărtată acum decât oricând.

Pe scurt, moștenirea președintelui Obama în Orientul Mijlociu constă în revitalizarea Iranului, în prezența Rusiei la un nivel nemaiîntâlnit de patru decenii, și într-o situație instabilă de care jihadiștii profită din plin. Iar Obama a importat tot acest haos în America, acceptând venirea a zeci de mii de refugiați fără vreo minimă verificare.