Obama întinde mâna islamului

Preşedintele american s-a adresat musulmanilor în încercarea de a reface imaginea SUA, grav afectată în mandatul predecesorului său.

Preşedintele american, Barack Obama, a pledat pentru „un nou început” în relaţiile dintre Statele Unite şi lumea islamică, într-un discurs ţinut ieri la Universitatea din Cairo. Întrerupt de aplauze şi de scandări izolate precum „Te iubim!”, liderul de la Casa Albă a încercat prin gestul său să refacă în ochii celor peste un miliard de musulmani imaginea ţării sale, grav afectată de războaiele din Irak şi Afganistan şi de tratamentul aplicat deţinuţilor suspectaţi de terorism. „Am venit aici pentru a căuta un nou început în relaţiile dintre Statele Unite şi musulmanii din întreaga lume, unul bazat pe interese şi respect comun”, a subliniat el, citat de Reuters.

Deşi consilierii lui Obama au încercat în ultimele zile să minimalizeze aşteptările privind efectele directe ale discursului său, opinia publică din regiune a dat semnale clare că doreşte din partea Statelor Unite o poziţie mai dură în relaţiile cu Israelul şi vorbe urmate de acţiuni concrete. Preşedintele american a vorbit însă în termeni generali despre democraţie şi drepturile omului, aspecte pe care mulţi se aşteptau să le abordeze pe larg în discurs. Sprijin pentru palestinieni

Obama şi-a reafirmat angajamentul faţă de soluţionarea conflictului israeliano- palestinian în baza principiului „două popoare, două state” şi a cerut din nou ferm statului evreu să sisteze procesul de colonizare din Cisiordania. „Aceste construcţii încalcă acordurile anterioare şi subminează eforturile de instaurare a păcii”, a avertizat acesta. El le-a cerut însă palestinienilor să renunţe la violenţă şi să recunoască dreptul la existenţă al Israelului.

Obama a menţionat şi Iranul în discursul său, precizând că Teheranul trebu ie să adere la Tratatul de neproliferare. Reacţii diferite

Guvernul israelian a salutat dis cursul lui Barack Obama, precizând că împărtăşeşte speranţele acestuia pentru pace în Orientul Mijlociu, fără a menţiona însă problema coloniilor din Cisiordania. La rândul său, Autoritatea Palestiniană a apreciat că discursul lui Barack Obama este „un început bun şi un pas important către o nouă politică americană” privind regiunea respectivă. Hassan Fadlallah, un deputat al grupării şiite libaneze Hezbollah, a declarat că lumea islamică nu are nevoie de „predici politice sau morale”, atribuind Washingtonului responsabilitatea problemelor din Orientul Mijlociu. Mişcarea palestiniană Hamas a salutat însă „tonul ponderat” utilizat de Obama şi schimbarea vizibilă de retorică faţă de administraţia precedentă.

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, a recomandat Statelor Unite ca dorinţa lor de a-şi schimba politica în regiune să fie urmată de fapte concrete.   Într-o înregistrare audio postată ieri pe internet, liderul al-Qaida, Osama bin Laden, a reluat apelul la luptă împotriva „necredincioşilor şi a agenţilor acestora”. Miercuri, el îl acuzase pe Barack Obama că alimentează ura musulmanilor faţă de SUA.