Senatorul american Barack Obama a solicitat marţi, din nou, iniţierea unui dialog cu Iranul, ca parte a unui „start diplomatic“ menit a pune capăt războiului din Irak.
„Vom avea mai multe şanse de soluţionare dacă vom exercita într-o manieră ponderată o presiune crescândă, iar eu cred că aceasta ar trebui să includă şi un calendar de retragere, şi un start diplomatic care să includă Iranul“, a spus senatorul de Illinois. „Nu cred că vom putea să stabilizăm situaţia fără (Iran)“, a adăugat el.
Potrivit AFP, comandantul trupelor americane din Irak, generalul David Petraeus, declarase mai devreme că Iranul joacă un rol „distructiv“ în Irak, prin sprijinirea miliţiilor şiite irakiene, angajate în lupte atât cu trupele SUA, cât şi cu cele ale Bagdadului.