Statele Unite vor închide centrul de detenţie de la Guantanamo, a declarat preşedintele ales, în primul său interviu.
Refacerea „statutului moral“ al SUA în lume, retragerea trupelor americane din Irak şi desfiinţarea închisorii de la Guantanamo se numără printre principalele priorităţi ale preşedintelui ales Barack Obama. În primul interviu acordat în noua sa calitate, politicianul democrat, care din 20 ianuarie 2008 va deveni cel de-al 44-lea preşedinte al SUA, a mai promis că va face „tot ceea ce este necesar“ pentru stabilizarea economiei americane, relevă CBS News. Pentru moment, Obama spune că prioritatea sa numărul unu este crearea unei echipe responsabile cu securitatea naţională, „deoarece perioadele de tranziţie sunt potenţiale prilejuri de vulnerabilitate la atacuri teroriste“. Chiar dacă preţul barilului de petrol a scăzut dramatic, la sub jumătate din valoarea sa de acum o lună, Obama insistă că asigurarea independenţei energetice a SUA este „mai importantă acum decât oricând“.
„Aceasta a fost problema noastră. Din şoc, intrăm în transă. Preţul ţiţeiului creşte, cel al gazelor creşte şi el, toată lumea intră într-o activitate febrilă. Iar apoi preţurile scad şi brusc ne comportăm ca şi cum nu a fost important, începând să facem din nou plinul la rezervoare. Şi, în consecinţă, nu progresăm niciodată. E parte a dependenţei. Aceasta trebuie tratată. Acum este momentul să o tratăm“, a spus Obama.
În multe dintre deciziile importante pe care urmează să le ia, mai ales în cele privind redresarea economică, Obama a promis că va asigura şi reprezentarea punctului de vedere al politicienilor republicani, prin cooptarea unora dintre ei în viitoarea sa administraţie.
Eforturi pentru stabilizarea Afganistanului
Pe plan extern, în afară de reluarea şi întărirea legăturilor amicale cu aliaţii „înstrăinaţi“ de administraţia Bush, preşedintele ales urmăreşte „lichidarea definitivă“ a reţelei teroriste al-Qaida. „Mai cred că prinderea sau eliminarea lui Bin Laden este o etapă fundamentală în eradicarea al-Qaida. El nu este doar un simbol, este şi liderul operativ al unei organizaţii care plănuieşte atacuri împotriva unor ţinte americane“, a declarat Obama.
Întrebat când va dispune retragerea trupelor din Irak, preşedintele ales a afirmat că, imediat ce va depune jurământul, îi va convoca pe şeful Statului Major Interarme şi pe consilierii săi de securitate, cu care va începe schiţarea unui plan de retragere. Retragerea este importantă, a subliniat Obama, „mai ales în lumina problemelor pe care le avem în Afganistan, care au continuat să se agraveze“. Pentru rezolvarea acestora, o parte din efectivele retrase din Irak vor suplimenta trupele din Afganistan, care vor servi la combaterea mai eficientă a insurgenţilor şi la normalizarea situaţiei din această ţară. PROMISIUNE CONFIRMATĂ
„America nu torturează“
„Am spus în repetate rânduri că doresc să închid Guantanamo şi îmi voi respecta cuvântul. Am spus în repetate rânduri că America nu torturează. Şi mă voi asigura de faptul că nu vom tortura. Acestea sunt părţi integrante ale efortului de refacere a statutului moral al Americii în lume“, a declarat Obama în emisiunea „60 minutes“, de la CBS. Centrul special de detenţie de la Guantanamo, din Cuba, a devenit în timp un simbol al exceselor comise ca parte a „războiului contra terorismului“ demarat de preşedintele George W. Bush. Întreaga lume, inclusiv lideri de opinie din Statele Unite, a condamnat abuzurile la care au fost supuşi prizonierii închişi aici. Deschis la începutul anului 2002 în incinta unei baze maritime americane, centrul mai adăposteşte astăzi 255 de deţinuţi dintr-un total de peste 800 care au fost încarceraţi aici, precizează France Presse. Doar trei deţinuţi de la Guantanamo au făcut obiectul unei proceduri judiciare. Unul dintre ei, australianul David Hicks, a fost condamnat de către un tribunal militar excepţional, după ce a pledat vinovat pentru „sprijinirea terorismului“, ca parte a unui acord de reducere a pedepsei la nouă luni de închisoare. David Hicks este astăzi în libertate.
VEZI ŞI: SENATUL EVZ: De ce capitalismul nu e mort, iar Geoană nu-i Obama