Obama are probleme cu "sănătatea"

Legea privind reforma din domeniul sănătăţii din Statele Unite trebuie revotată. Motivul - republicanii spun că s-a încălcat procedura, relatează BBC.

"Sunt două dispoziţii relativ minore care nu au respectat procedura din Senat, şi va trebui să retrimitem textul în faţa Camerei Reprezentanţilor", a declarat Jim Manley, purtător de cuvânt al liderului majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, citat de AFP. Această măsură reprezintă un pas înapoi pentru democraţi, care au votat textul duminică, în Camera Reprezentanţilor, cu 219 voturi pentru şi 212 împotrivă, după mai multe luni de negocieri dificile. Senatul iniţiase ieri dezbaterile pe tema acestui pachet de amendamente solicitat de Camera Reprezentanţilor. "Camera Reprezentanţilor poate rezolva această situaţie şi poate aproba legea, sunt convins de asta", a dat asigurări oficialul. Democraţii au inclus în proiect şi o reformă a creditelor pentru studenţi, în încercarea de finanţare a studiilor superioare în mod mai eficient. Senatul şi Camera Reprezentanţilor adoptă frecvent versiuni diferite ale aceleiaşi legi, înainte de a negocia un text comun. Camera Reprezentanţilor adoptase duminică textul propus de Senat, cu condiţia de a fi însoţit de un set de amendamente care să răspundă exigenţelor democraţilor din Cameră. Preşedintele Barack Obama a promulgat marţi reforma istorică a asigurărilor medicale şi a salutat o "nouă eră" pentru ţară. Potrivit unui sondaj Gallup efectuat luni, 49 la sută dintre americani consideră "un lucru bun" adoptarea reformei de către Congres, iar 40 la sută au opinii contrare.