Obama ar fi AMENINȚAT Israelul că îi DOBOARĂ avioanele dacă ATACĂ Iranul!?

Președintele Barack Obama ar fi blocat un atac al forțelor aeriene israeliene asupra capacităților nucleare ale Iranului în 2014.

Ziarul kuwaitian Al-Jarida, preluat de Jewish Business News, citează „surse bine informate” care afirmă că premierul Beniamin Netanyahu ar fi decis să lanseze operațiuni aeriene împotriva capacităților nucleare iraniene, după consultări cu ministrul Apărării Moshe Ya’alon, cu ministrul de Externe Avigdor Lieberman și cu șefii forțelor aeriene israeliene.

Decizia de atac a Israelului ar fi fost luată ca răspuns la discuțiile secrete ale Statelor Unite cu Iranul, privind programul nuclear al Teheranului.

Potrivit Al-Jarida, după patru nopți de consultări, Netanyahu și colaboratorii săi ar fi decis să-l însărcineze pe Benny Gantz, șeful forțelor aeriene israeliene, să atace capacitățile nucleare iraniene.

Aceleași surse afirmă că Gantz pregătise un plan pe baza căruia avioanele israeliene s-ar fi antrenat câteva săptămâni, operând inclusiv zboruri de exercițiu în spațiul aerian iranian.

Cu toate acestea, scrie Al-Jarida, un ministru israelian „care are legături bune cu administrația americană” ar fi dezvăluit planul lui Netanyahu secretarului de stat John Kerry. Drept urmare, președintele Obama ar fi amenințat că va doborî aparatele de zbor israeliene înainte de a ajunge la țintele iraniene.

În consecință, premierul Netanyahu ar fi fost nevoit să renunțe la operațiunile programate, însă de atunci relațiile Israelului cu Statele Unite s-au deteriorat grav, tensiunile dintre ele ajungând la un nivel fără precedent.

Marți, premierul israelian a ținut o cuvântare incendiară în fața Congresului american, la invitația președintelui Camerei Reprezentanților, într-o vizită în care a sfidat toate protocoalele și aducând un afront fără precedent lui Barack Obama.