Preşedintele american, Barack Obama, l-a informat, ieri, pe omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul dialogului scurt pe care l-au avut în marja Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), că doreşte să rezolve criza ucraineană înainte de a părăsi Casa Albă, în luna ianuarie.
„I-am vorbit despre Ucraina şi de necesitatea de a rezolva această problemă", a declarat Obama, într-o conferinţă de presă, la Lima.
„Am insistat ca el să dea instrucţiuni negociatorilor săi pentru ca ei să lucreze cu noi, cu Franţa, Germania şi Ucraina pentru a vedea dacă putem ajunge la o înţelegere, înainte de sfârşitul mandatului meu ", a spus Obama care va părăsi Casa Albă la 20 ianuarie.
O sursă de la Casa Albă declarase în cursul zilei de duminică pentru AFP că Barack Obama a exercitat presiuni „asupra lui Putin ca Rusia să-şi respecte angajamentele prevăzute de acordurile Minsk", menite să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.
În acest context, preşedintele în exerciţiu american a subliniat „ataşamentul SUA şi al partenerilor lor pentru respectarea suveranităţii Ucrainei", potrivit sursei citate, scrie Agerpres.
După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, ceea ce a provocat tensiuni fără precedent între Moscova şi Washington, Statele Unite au impus sancţiuni economice severe împotriva Rusiei.
Occidentul acuză Moscova că acordă sprijin militar rebelilor proruşi din estul Ucrainei, fapt negat constant de Kremlin.
Conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii s-a soldat până acum cu peste 9.600 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi viitorul său omolog american, Donald Trump, au avut o convorbire telefonică marţi în cursul căreia primul a cerut sprijinul SUA.
Preşedintele Poroşenko şi-a manifestat disponibilitatea de a „lucra cu administraţia acestuia şi de a consolida şi mai mult parteneriatul strategic dintre Ucraina şi Statele Unite", potrivit preşedinţiei ucrainene.
Poroşenko a subliniat „necesitatea unui sprijin puternic din partea Washingtonului în lupta împotriva agresiunii ruse şi punerea în aplicare a reformelor cruciale" în Ucraina. Cei doi au convenit să organizeze o "întâlnire bilaterală", conform aceluiaşi comunicat, care nu oferă mai multe detalii.