Oana Zăvoranu o apără pe Raluca Pastramă în scandalul cu Pepe. Artistul a spus că nu mai vrea să îi fie asociat numele cu al fostei soții. După această declarație Oana a sărit în apărarea Ralucăi și așa reia scandalul cu Pepe.
Oana Zăvoranu este de partea Ralucăi Pastramă
Pepe a declarat recent că nu mai vrea să îi fie asociat numele cu al fostei soții, Raluca Pastramă. În scandal intervine și Oana Zăvoranu, care i-a transmis acum un mesaj. Vedeta a spus: „De domnul Pepino zic doar atât, Dumnezeu nu doarme”.
„Nu am să o atac pe Raluca. Oricât am zis de ea, femeia a fost super ok și nu a zis nimic de mine. I-a dat lecții fata asta! Femeia nu a zis nimic de mine și m-a surprins, pentru că putea să răspundă urât și eu nu am cum să mă întorc acum să comentez, pentru că e viața fiecăruia și nu mă privește.
De ea nu am să zic nimic, să fie sănătoasă, să facă ce vrea, dar de domnul Pepino zic doar atât, Dumnezeu nu doarme și nu rămâne niciodată dator. Să nu mai enumere iubiții sau soții Ralucăi, să nu îl mai frece grija de Raluca pe el și de ce foști a avut ea. Pe el să îl frece grija de situația lui actuală. El știa ce a luat și e urât din partea lui să vorbească despre asta,” a declarat Oana Zăvoranu.
El a făcut un întreg circ în divorțul cu mine
Oana Zăvoranu și-a amintit și de divorțul ei cu Pepe. Mai mult, l-a condamnat pentru comportamentul artistului. Oana a spus că și cu ea a procedat la fel.
„El a făcut un întreg circ în divorțul cu mine. Nu cred că a mai fost vreo femeie în România porcăită de fostul soț, în halul în care am fost eu. În momentul de față are ceea ce merită. Foarte bine, Raluca să își vadă de familia ei, el mai bine și-ar vedea de a lui. Să nu se mai simtă așa de ofensat, ea o să rămână „fosta lui Pepe”, a mai spus Oana Zăvoranu.
Oana Zăvoranu îi dorește tot binele din lume
Chiar dacă relația dintre cei doi nu este cea mai liniștită, Oana Zăvoranu a ținut să îi ureze lui Pepe tot binele din lume. În prezent, Pepe este căsătorit cu Yasmine Ody, femeia care i-a dăruit un băiețel, Pepe Jr.
„Eu îi doresc toate cele bune, sănătate și să aibă grijă de căsnicia lui, măcar asta de acum”, a mai spus Oana pentru cancan.ro.