De câteva luni, relația dintre Catinca şi Oana Roman s-a degradat. După ce Mioara Roman a fost internată la un centru de recuperare, cele două surori s-au atacat de mai multe ori în spațiul public.
Mai exact, Oana Roman i-a cerut public acum câteva luni surorii sale Catinca să meargă la azil și să o viziteze pe Mioara Roman, mama lor. Aceasta a refuzat spunând că suferă de depresie și că starea sa nu îi permite. După ceva timp, Catinca a revenit cu un mesaj, spunând că își dorește să se împace cu sora sa, iar aceste declarații au deranjat-o pe Oana Roman.
„Ideea este în felul următor. De multe ori simt nevoia să lămuresc lucruri, alteori mă gândesc că poate nu are rost, dar greșesc când mă gândesc că dacă tac lucrurile se vor rezolva. Ei bine, ele nu se rezolvă, pentru că oamenii rămân cu anumite impresii, și pentru că viața și activitatea mea este cu public și pentru public, trebuie să lămuresc lucruri”, a explicat Oana Roman.
Fiica lui Petre Roman: Ambiția mea cea mai mare a fost să cresc și să arăt că pot
Oana Roman a mai dezvăluit că, din anul 1999, tot ce a realizat până acum, a făcut-o singură, fără să îi dea cineva ceva gratis.
„Nu mi s-au făcut afaceri, nu mi s-au dat spații, nu mi s-au cumpărat mașini, nu mi s-a plătit niciodată nicio datorie. A început să nu mă mai deranjeze faptul că apar oameni la televizor și comentează despre mine, chiar dacă sunt din familia mea, lucru pe care eu nu l-a făcut niciodată. Și eu poate când eram copil m-am simțit nedreptățită, poate și eu atunci când eram copil, fiind cea mai mică din familie am simțit că alții au voie tot și eu, fiind cea mai mică din familie nu am voie absolut nimic. Am tăcut și am înghițit foarte mulți ani, foarte multe lucruri. Ambiția mea cea mai mare a fost să cresc și să arăt că pot.
Mi-am dorit să fac lucruri ca să le dau peste nas, recunosc, și da, mi-am dorit să reușesc, să am o casă frumoasă, mai mare decât au avut ei vreodată, mi-am dorit să am haine frumoase, mi-am dorit să am o familie și un copil minunat și da, am reușit și am făcut-o singură”, mai spune fiica lui Petre Roman.
Oana Roman, mesaj tranșant pentru Catinca: „Nu se va întâmpla niciodată”
Oana Roman nu s-a lăsat înduplecată de masajul transmis de Catinca Roman în care spune că ar dori o reconciliere cu sora sa:
„Părinții mei mi-au dat un apartament, cel în care am locuit până la revoluție, și cu ăla am pornit la drum, nici măcar nu au cumpărat pentru mine ceva, mi-au dat ceva ce deja aveam. Nu m-am plâns niciodată. Alții au hotărât să spună lucrurile astea, au hotărât să spună că eu sunt bolnavă psihic și că mint, și că exagerez... după care au venit și au spus: vai, dar eu îmi doresc o reconciliere. Păi dacă ești normal la cap, nu ai cum să îți dorești o reconciliere după ce ți-ai călcat în picioare public, un membru al familiei. Lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată și vreau să țineți minte bine lucrul acesta. Nu se va întâmpla niciodată”, a mai declarat Oana Roman.
Şi continuă: „A spus că eu sunt bolnavă psihic și că mint, și că exagerez. După care au venit și au spus: vai, dar eu îmi doresc o reconciliere. Păi dacă ești normal la cap, nu ai cum să îți dorești o reconciliere după ce ți-ai călcat în picioare public un membru al familiei. Lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată și vreau să țineți minte bine lucrul acesta. Nu se va întâmpla niciodată', a încheiat Oana Roman în mesajul său de pe Instagram.