Oamenii de știință din Israel au reconstituit și descifrat unul dintre cele două manuscrise de la Marea Moartă care nu fusese descifrat, la mai bine de o jumătate de secol de la descoperirea lor.
Cercetătorii Eshbal Ratson și Jonathan Ben-Dov, de la Departamentul de Studii Biblice al acestei universități, au descoperit că piesele disparate au continuitate. Aceștia au început să examineze bucățile de pergament acum aproximativ un an, a mai declarat dl. Ilan Yavelberg. "Domniile lor au reașezat bucățile și au ajuns la concluzia că este vorba de un singur manuscris", a menționat acesta.
Manuscrisul descifrat cel mai recent conține referiri la calendarul de 364 de zile folosit de sectă, spre deosebire de calendarul lunar-solar folosit și astăzi în practica religioasă evreiască. De asemenea, manuscrisul se referă la sărbătorile anuale ale viței de vie și a recoltei măslinilor, care nu mai sunt ținute în iudaism, în zilele noastre.
Potrivit Universității din Haifa din Israel, Ratson și Ben-Dov au început acum să lucreze la descifrarea ultimului manuscris care încă își păstrează secretele. Manuscrisele de la Marea Moartă, printre care se numără și cele mai vechi manuscrise găsite vreodată ale Vechiului Testament, variază ca dată între secolul al III-lea î.e.n. până în secolul I e.n. Cele aproape 900 de manuscrise au fost descoperite între 1947 și 1956 în peșterile de la Qumran din apropierea Mării Moarte. Manuscrisele din pergament și papirus conțin scrieri în ebraică, greacă și aramaică, printre care multe dintre cele mai vechi texte biblice, inclusiv cea mai veche copie descoperită vreodată a celor Zece Porunci. Mulți experți consideră că manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise de esenieni, o sectă evreiască disidentă care s-ar fi retras în deșertul Iudeei din zona Qumran, unde se află multe peșteri.