Noua subvariantă a coronavirusului este de cinci ori mai infecțioasă faţă de varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul virusologilor. Deşi numărul cazurilor confirmate în India este mic, circa 40 până la data de 4 iulie, subvarianta BA.2.75, noua tulpină a Omicron, ar fi ajuns deja în Australia, Noua Zeelandă, Canada, Germania şi Marea Britanie.
Virusologii anunță că noua variantă este de cinci ori mai rapid decât Omicron 5. Vine din India și este deja înfricoșător pentru specialiști. Poartă inițialele BA 2.75 și este o subvariantă cu potențial de îngrijorare, deci trebuie monitorizat îndeaproape. Cazurile confirmate sunt încă foarte puține, aproximativ patruzeci până la data de 4 iulie. Însă, sunt deja răspândită la nivel internațională. Noua variantă, BA 2.75, a ajuns în Australia, Canada, Germania, Marea Britanie și Noua Zeelandă.
Analiza variantei BA.2.75 a fost făcută Tom Peacock, virusolog la Departamentul de Boli Infecţioase de la Imperial College din Londra, aceasta ar avea 15 mutaţii specifice dintre care 8 la nivelul proteinei Spike – cea care ajută virusul să pătrundă în celule.
Mutaţiile, care sunt îngrijorătoare, par a fi de 5 ori mai contagioase decât BA5
Prin comparație, BA.5 are doar 3 astfel de mutaţii specifice. În plus, BA.2.75 are două mutaţii-cheie, G446S şi R493Q, care i-ar da o mai mare abilitate de a ocoli anticorpii obţinuţi în urma infecţiei cu noul coronavirus ca şi pe cei produşi în urma vaccinării cu actuala generaţie de seruri anti-COVID-19.
Din datele de până acum culese de cercetători independenți din India se pare că noua subvariantă este de cinci ori mai infecţioasă decât BA.5, ceea ce conduce către concluzia că s-ar putea ca foarte curând aceasta să o înlocuiască rapid ca principală responsabilă de noile infecţii.
Virologul Giovanni Maga, director al CNR din Pavia, a declarat: „Dacă, vor exista variante capabile să înlocuiască actuala variantă BA.5, ceea ce nu este ușor, tendința de creștere a infectărilor va fi extinsă, dar nu dincolo de anumite limite, pentru că această proteină nu poate suporta mare lucru. Nu este ușor, dar gândiți-vă la o variantă care este de zece ori mai contagioasă decât BA.5, când la ultimul izolat cu varianta BA2.75 pare să aibă o capacitate mai mare de a se sustrage răspunsul anticorpilor. Dar este prea devreme pentru a trage concluzii”.
Linia evolutivă nu se schimbă
Virologul vorbește despre un aspect care pare a fi important: „Ceea ce vedem în evoluția SARS-CoV-2 este că toate variantele pe care le selectăm par să urmeze aceeași linie evolutivă: optimizarea interacțiunii cu receptorul pe de o parte și minimizarea interacțiunii cu anticorpii pe de altă parte. Dar, din punct de vedere clinic lucrurile stau altfel: nu pare că această subvariantă să fie însoțita de o boală mai acută.
Tendința SARS-CoV-2 este de a-și crește eficiența în răspândire, ceea ce nu înseamnă o creștere a bolilor grave. Ce se va întâmpla în viitor? Cred că există o limită. Așa că nu știu cât de mult poate crește capacitatea de infectare la următoarele variante sau subvariante posibile”, a concluzionat virologul, potrivit repubblica.it.