O tânără din Spania a trăit doi ani cu un burete chirurgical în gât. Chinurile prin care a fost nevoită să treacă

O tânără din Spania a trăit doi ani cu un burete chirurgical în gât. Chinurile prin care a fost nevoită să treacă

O tânără din Spania a trăit timp de doi ani cu un burete în gât. Acesta a fost uitat acolo în timpul unei operații de extirpare a unei tumori canceroase.

Timp de 24 de luni, doi ani, Ariadna Caballero, o tânără de 22 de ani, a avut, fără să știe, un burete chirurgical de jumătate de centimetru în gât. Acesta i-a fost uitat în organism în anul 2018, când tânăra a fost operată pentru limfomul Hodgkin. A fost o greșeală a cadrelor medicale de la Spitalul Public Henares de Coslada din Spania, care au intervenit chirurgical îndepărtarea acestui cancer.

Din cauza acestui burete, Ariadnei i-a apărut în gât un nodul și un chist, iar acest lucru i-a făcut pe specialiști să creadă că tumoarea se înrăutățește. Din acest motiv ei au supus-o pe tânără la mai multe proceduri de chimioterapie și radioterapie care nu-și aveau rostul, după cum scrie El Mundo.

După ce a urmat mai multe tratamente inutile, fără să știe, medicii au decis să o supună pe Ariadna la o nouă operație. Ei au suspectat că tumora i-a revenit și s-a dezvoltat și mai mult. Însă, după ce au intervenit chirurgical, au descoperit cauza reală a nodulului care i s-a dezvoltat în gât. Este vorba despre buretul care i-a fost uitat în timpul primei operații.

„Au crezut că cancerul s-a reprodus, deoarece umflătura a crescut. Eram foarte suparată. O altă anestezie, o altă operație, alte zile de neliniște pentru toată familia mea și pentru mine și, pe deasupra, mi-au spus că trebuie să fac mai multe şedinţe de chimioterapie, după ce mi s-a întâmplat deja”, a povestit Ariadna, conform Ziarului Românesc din Spania.

Medicii au crezut că a recidivat cancerul

Medicii au descoperit conform raportului medical, un corp străin de cinci milimetri de culoare gălbui. Tumora nu se dezvoltase ci, dimpotrivă, era curate și vindecată, dar buretele uitat în organism i-a făcut pe medici să creadă altceva.

„Când mi-au spus, nu mi-a venit să cred. A fost uimitor și mi-au spus că nimic nu este în neregulă. Cancerul fusese deja vindecat. Am cerut explicații și mi-au spus că este vina oncologului, dar acesta mi-a spus că cei responsabili sunt chirurgii care m-au operat. Ce mi-au spus ei este că aș fi putut să economisesc câteva cicluri de chimio și că aș fi putut să fac o infecție foarte gravă din buretele chirurgical. De asemenea, în cazul în care am cancer din nou, mi-au spus că sunt la limită cu tratamentele viitoare”, a mai spus tânăra care adaugă:

„Sunt foarte indignată. Vreau doar să raportez ceea ce am suferit”.

Tânăra a făcut plângere

Ariadna Caballero nu știe care vor fi consecințele ședințelor de chimioterapie pe care le-a suferit în plus. Aceasta deși reprezentanții spitalului au încercat să o liniștească. Mai mult, ca o consecință a tratamentului îndelungat la care a fost supusă, ea și-a pierdut și locul de muncă.

„Au crezut că cancerul s-a reprodus, deoarece umflătura a crescut. Eram foarte suparată. O altă anestezie, o altă operație, alte zile de neliniște pentru toată familia mea și pentru mine și, pe deasupra, mi-au spus că trebuie să fac mai multe şedinţe de chimioterapie, după ce mi s-a întâmplat deja”, a povestit Ariadna.

Drept urmare a pregătit o plângere legală împotriva centrului de sănătate și cazul său se alătură unui șir de neglijențe medicale presupus a fi fost săvârșite în Spitalul din Coslada.

sursa foto: ziarulromanesc.es

Ne puteți urmări și pe Google News