Povestea spune că regele persan, Shahryar, a aflat că soția lui multiubită îl înșeală. A ordonat decapitarea ei și a căzut în ”boala” în care cade orice bărbat care pățește așa ceva: a fost convins că toate femeile sînt infidele, că nu se poate altfel. Din atotputernicia sa, a decis prin urmare să se căsătorească în fiecare zi cu o virgină, să petreacă noaptea cu ea și a doua zi să o decapiteze. După trei ani, marele vizir care fusese însărcinat să livreze zilnic fecioarele nu mai avea resurse să-și împlinească misiunea și, firesc, se temea de ziua în care va spune lui Shahryar că gata, nu mai sînt fecioare. Atunci, fiica marelui vizir, Șeherezada, s-a oferit să devină soția regelui și să pună capăt cumva nebuniei sîngeroase a regelui. A început să-i spună cîte o poveste în fiecare seară și, cînd apăreau zorile și ar fi trebuit trimisă gîdelui, se întrerupea exact în puntul culminant al poveștii.
Dornic să audă povestea pînă la sfîrșit, regele o cruța și aștepta noaptea următoare ca să audă cum se termină povestea. Tot așa, au trecut trei ani, Șeherezada a născut regelui trei copii și a reușit să-l convingă că nu toate femeile sînt infidele și, mai ales, că e cazul să oprească masacrul. Poveștile spuse de Șeherezada constituie substanța faimoasei ”O mie și una de nopți” – una dintre cele mai cunoscute și mai iubite cărți din lume. Istoricii spun că poveștile formidabile spuse de Șeherezada cu Aladin, Sinbad, Ali Baba și toți ceilalți erau deja articulate într-un concept ”O mie și una de nopți” încă înainte de anul 1000 și că provin din estul spațiului arab. În orice caz, cel mai vechi manuscris al poveștii pe care îl avem la îndemînă datează de la începutul secolului al XIV-lea. Tot înainte de anul 1000, dar de data asta în partea vestică a spațiului arab, adică în Nordul Africii și Andalusia, se configurează cam în același concept povestea celor ”O sută și una de nopți”. Cel mai vechi manuscris al acestei povești cunoscut al acestei povești datează de la jumătatea secolului al XIII-lea. Ambele povești, ”O mie și una de nopți” și ”O sută și una de nopți”, au surse comune care le duc pînă în India primelor secole. Așa se face că ele sînt socotite povești – surori.
În 2011, arabista germană Claudia Ott a descoperit printre manuscrisele aflate în proprietatea Fundației Aga Kahn, unul extrem de interesant al ”Sutei și una de nopți”, datînd din 1234, pe care l-a tradus în germană și l-a comunicat ca atare în cercurile de specialiști. Avem acum și în românește această poveste soră a faimoasei ”O mie și una de nopți”. Editura Baroque Books & Arts, care și-a creat deja o faimă printre iubitorii de carte pentru rafinamentul produselor sale, a publicat recent, în traducerea germanistului Alexandru Al. Șahighian, versiunea românească a manuscrisului publicat de Claudia Ott. Mai ales cei care iubesc sau au iubit măcar o dată-n viață povestea Șeherezadei vor fi bucuroși să citească ”O sută și una de nopți”. Chiar dacă Șeherezada nu mai apare. De data asta, povestitorul nocturn este un filozof. De asemenea, există diferențe majore între povești acestea fiind, practic, diferite. De aceea, ”O sută și una de nopți” nu poatefi considerată nici o versiune prescurtată, nici o variantă a ”Miei și una de nopți”. Ci doar, așa cum am spus, o soră mai mică, pentru că cele două cărți împărtășesc origini ancestrale și o anume structură narativă de bază comune.
”O sută și una de nopți” este una dintre cele mai potrivite lecturi pentru acest timp al anului.
Recomandările noastre
