Sculptura a lui Constantin Brâncuşi, intitulată "La Jeune fille sophistiquee" poate stabili un nou record la vânzare, de peste 70 de milioane de dolari.
Investiţiile profitabile în artă se reduc uneori la un lucru foarte simplu: să aştepţi momentul oportun.
Acest lucru este valabil pentru o sculptură a lui Constantin Brâncuşi, intitulată "La Jeune fille sophistiquee (Portrait de Nancy Cunard)", care va fi scoasă la vânzare de casa de licitaţii Christie's în data de 15 mai. Americanii Elizabeth şi Frederick Stafford erau la Paris în anul 1955 când au cumpărat sculptura direct de la Constantin Brâncuşi pentru 5.000 de dolari.
În prezent, sculptura este estimată la peste 70 de milioane de dolari, adică un randament de 1.400.000% în decurs de 63 de ani. Valoarea operei lui Brâncuşi bate bursa. Într-o perioadă de timp similară, randamentul maxim obţinut atinge doar 39.000 pentru indicele bursier S&P 500 Index.
Recordurile ÎN PERICOL
Preţul estimat de Christie's ar putea reprezenta un nou record pentru Constantin Brâncuşi, peste cel stabilit anul trecut. Atunci, o sculptură de Brâncuşi a fost vândută pentru 57,4 milioane de dolari. De asemenea, ar putea deveni una din cele mai scumpe sculpturi vândute vreodată.
Deocamdată recordul este deţinut de o sculptură de Alberto Giacometti, cumpărată de investitorul Steve Cohen în luna mai 2015 pentru 141,3 milioane de dolari.
Banii vor merge către moştenitorii cuplului, care intenţionează să îi aloce pentru opere caritabile inclusiv artă, educaţie şi operă, a declarat Alexandra Stafford, unul din cei trei copii ai cuplului.
Potrivit acesteia, tatăl ei, Frederick Stafford, un emigrant evreu născut în România, a vizitat studioul din Paris al lui Constantin Brâncuşi în anul 1955 şi a cumpărat sculptura ca un cadou pentru cea de 28-a aniversare a soţiei sale Elizabeth. "Trăia ca un pustnic şi semăna puţin cu un sfânt cu o barbă lungă şi albă", este descrierea pe care Elizabeth Stafford i-a făcut-o lui Brâncuşi într-un interviu acordat în anul 1966.
În 1978, Elizabeth şi Frederick Stafford au împrumutat sculptura lui Brâncuşi muzeului Metropolitan Museum of Art, unde a rămas timp de 40 de ani.
Un eveniment extraordinar
Conor Jordan, specialist în artă modernă şi contemporană, remarcă: "O lucrare îndrăzneaţă şi rafinată, lucrarea Brâncuşi din Colecţia Elizabeth Stafford reprezintă unul dintre puţinele bronzuri ale artistului care şi-au păstart baza originală (...) Apariţia sa pe piaţă va fi un eveniment extraordinar pentru cei mai importanţi colecţionari ai artei moderne din lume".
Extraordinara lucrare "La Jeune fille sophistiquée" este singurul exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard.
În România, NU se poate
Povestea are o semnificaţie aparte pentru noi românii. Statul nostru nu a putut achiziţiona, cu tot sprijinul publicului, cu 11 milioane de euro, sculptura lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului". Istoria plină de întorsături neprevăzute nu s-a clarificat nici în ziua de astăzi. Sentimentul general este că a rămas oarecum în ceaţă.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat la mijlocul acestei luni, că Guvernul va lua o decizie astfel încât persoanele care au donat bani în cadrul campaniei privind achiziţia operei de artă "Cuminţenia Pământului" să îşi poată recupera sumele plătite.
"Noi, ca şi Guvern, trebuie să veghem în primul şi în primul rând interesul contribuabilului. (...) Vizavi de acest subiect punctual, trebuie să discutăm la nivelul Guvernului, cu toţi colegii, cu ministrul Culturii, la nivelul echipei guvernamentale şi vom lua o decizie astfel încât oamenii să-şi poată recupera sumele plătite pentru acest obiectiv", a declarat Teodorovici la Palatul Victoria, mai scrie Agerpres.