Sunt multe obiceiurile folclorice din această perioadă. Suntem urmaşii unei culturi de agricultori şi păstori, care, odată cu venirea sezonului rece nu mai aveau ce să muncească, mare lucru. Aşa că sărbătorile se ţineau lanţ. Mai este un motiv, foarte material. Proviziile nu rezistau la infinit, că nu aveau congelatoare, iar sărăriile şi peşterile cu gheaţă unde păstrau unii ţărani mai isteţi cărnurile afumate, sau oalele cu carne la untură, nu le permiteau păstrarea lor foarte mult timp. Aşa că mâncarea trebuia consumată! Şi cum se poate mai bine decât la o sărbătoare...
Cei mai leneşi sau năpăstuiţi de soartă veneau să cerşească de ale gurii la cei mai harnici, mai avuţi. În timp cerşetoria a devenit rituală, apoi a îmbrăcat motive creştine. Pluguşorul, Sorcova, Siva, Mascaţii, Turca, Capra etc etc sunt dovezi vii ale inventivităţii cerşetorilor.
Întrebarea este dacă trebuie să fii bun român omenindu-i pe cerşetorii de astăzi, cam întunecaţi la faţă, care îşi bat joc de orice tradiţie, colindatul transformându-se într-o singură lălăială uniformă şi oribilă? Bună întrebare!
Aş dori să destram poveştile nefericite cu Mioriţa, cum că ar fi apărut în secolul XIX! Oricine a făcut o Universitate ar trebui să ştie că înainte de jumătatea secolului XIX nu au existat culegători de folclor în România. Alecsandri, boierul Vasile, a fost primul care s-a aplecat asupra folclorului şi a cules şi "Mioriţa". Asta nu înseamnă că respectiva baladă datează de atunci, de la jumătatea secolul XIX!
A mai fost cineva mai înainte, la începutul secolului XIX, Anton Pann, "turcul iluminat", unii spun că ar fi fost albanez, alții aromân, care aduna de la lume şi înapoi la lume da, dar care s-a ocupat în special de folclorul arealului său de naştere, din Sudul Dunării. Dar ce bine vorbea româneşte turcul din Sudul Dunării! Miraculos de bine, spune Călinescu.
Recomandările noastre
