O româncă a fost condamnată la închisoare în Marea Britanie, după furtul unui inel de 28.500 de lire

O româncă a furat un inel în valoare de 28.500 de lire sterline dintr-un magazin de bijuterii din Cumbria (Marea Britanie) şi a fost condamnată la un an de închisoare pentru furt calificat, după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

Românca Bacana Adam, de 43 de ani, făcea parte dintr-o bandă de hoţi care viza "ţinte uşoare" în toată Marea Britanie. În 1 mai, ea a mers, împreună cu un complice, la Necessary Angel, un magazin de bijuterii din oraşul Keswick, cerând să vadă cele mai scumpe inele.

Vânzătoarea i-a arătat câteva inele, dar Adam şi bărbatul care o însoţea au spus că nu sunt suficient de scumpe. Deşi vânzătoarei i s-a părut suspect cuplul, ea nu a vrut să rişte să piardă clienţi care ar fi putut face o achiziţie valoroasă. A deschis un dulap unde se aflau cele mai scumpe inele şi, când bărbatul i-a distras atenţia, hoaţa a pus în buzunar un inel cu un diamant de 1,25 karate, montat pe platină, şi apoi a ieşit din magazin spunând "Îmi pare rău".

Adam a fost arestată rapid, pentru că înainte fotografia ei fusese publicată de poliţie, în urma unui incident similar. Adam a mai avut condamnări în Marea britanie, precum şi în Franţa şi România, notează ziarul. Complicele şi inelul nu au fost găsiţi.