Un eveniment interesant a avut loc la finalul anului. Un colaborator care a dorit să rămână anonim ne-a trimis o scurtă povestioară despre una din legendele spionajului israelian: Jonathan Pollard. Dar mai ales implicațiile asupra României.

Miercuri 30 decembrie o știre de senzație a ocupat un loc prioritar în transmisiunile agențiilor de presă de pe întregul mapamond. Ea a fost denumită „Povestea fostului spion israelian care a furat documente secrete americane. Premierul Netanyahu l-a așteptat la scara avionului după ce a făcut 30 de ani de închisoare în SUA”.

Despre ce este vorba? Despre un caz clasic de spionaj, dar mai ales despre modul în care un stat puternic își cinstește eroii, chiar și când aceștia luptă pe „fronturi invizibile”. Cei pe care noi îi denumim: "Fantome".

Aflat în detenție timp de 30 de ani în SUA pentru spionaj în favoarea statului israelian, americanul Jonathan Pollard a ajuns în noaptea de marți spre miercuri în Israel pe Aeroportul Ben-Gurion unde a fost întâmpinat de premierul israelian Benjamin Netanyahu. „Acum puteți începe o viață nouă liberă și fericită, ați ajuns acasă!” i-a spus premierul israelian fostului spion și soției sale Esther, cărora le-a amânat cărți de identitate israeliane.

Pe numele său Jonathan Jay Pollard, fiul lui Morris și Molly, născut la 7 august 1954 în Galveston, Texas, provenit dintr-o familie de evrei, Pollard a fost inițial încadrat în CIA și apoi analist de informații în cadrul Comandamentului de Informații ale US Navy. În timpul activității sale, începând cu anul 1984, a furnizat informații servicilor speciale israeliene din categoria clasificată „Top Secret” aducând prejudicii deosebite sistemului de securitate din comandamentul US Navy. Pollard a interacționat cu oficiali israelieni de rang înalt și, pe parcursul unui an și jumătate, le-a dat mai multe valize cu documente clasificate despre adversarii arabi ai Israelului și sprijinul militar pe care l-au primit de la Uniunea Sovietică.

Pollard a fost condamnat pe viață

Pollard a fost descoperit și arestat pentru activități de spionaj fiind condamnat inițial la o pedeapsă privativă de libertate pe viață, aceasta fiind ulterior comutată la 30 de ani de detenție.

Statul israelian și-a cerut scuze pentru disconfortul creat servicilor de securitate americane, dar pe parcursul timpului a inițiat diferite acțiuni oficiale și semi-oficiale având ca scop recuperare lui Pollard. Personal, Benjamin Netanyahu s-a implicat în repetate rânduri în astfel de acțiuni, ba chiar l-a vizitat în închisoare pe Pollard în repetate rânduri. Acesta a fost eliberat în 2015 cu obligația de a nu părăsi teritoriul american timp de cinci ani în pofida presiunilor israeliene, care-și doreauca fostul spion și soția sa să poată veni în Israel.

În luna noiembrie 2020, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a ridicat interdicțiile impuse lui Pollard și soției sale, aceștia reușind să ajung în Israel.

În lumea inteligence-ului există un respect deosebit față de maniera în care statul israelian îi tratează pe acești eroi, indiferent de spațiu în care au activat atâta timp cât au acționat în interes național. Așa că apare următoarea întrebare:

Ce facem cu cei care i-au predat pe ai noștri?

Ne mai întrebăm și care a fost reacția intimă pe care a avut-o la aflarea acestei vești fostul domnitor fanariot al Serviciului de Informații Externe, pe numele lui Ioan Talpeș. Cel care a devoalat identitatea a zeci de ofițeri de informații români "deplini conspirați" în țări din Occident. Un spațiu geografic pe care sus-numitul l-a considerat, într-un demers istoric ciudat, reîncarnarea Marii Porți și căreia i-a predat ca peșcheș listele cu ofițeri români deplin conspirați în ideea obținerii de favoruri și susținere. Și  a primit o măsură exactă a recunoștinței acestora: la final a obținut postul de ambasador în Bulgaria.

Tot în acest sens ne întrebăm de ce până acum încă nu l-a întrebat nimeni (oficial sau neoficial) cu aprobarea cui a săvârșit o astfel de faptă care în traducere directă înseamnă "trădare de țară".

Inițial, Ioan Talpeș a spus că a avut aprobarea președintele României Ion Iliescu. Numai că acesta a negat vehement implicarea sa în operațiune de predare a ofițerilor români servicilor de spionaj străine.

Având în față exemplul israelian cred orice alt comentariu este de prisos.