O poveste cu un împărat, un solist, niște nobili și multă muzică. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

O poveste cu un împărat, un solist, niște nobili și multă muzică. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Spectatorii nu știu cum să reacționeze. Se uită la loja centrală unde șade, ca o figură de ceară, tânărul împărat. Câteva persoane, apoi câteva perechi se scoală și părăsesc sala de concert. La ieșire sunt întâmpinate de niște doamne frumoase și educate. Cu vorbe elegante îi conving pe cei care părăsiseră sală să le urmeze. Se suie cu toții în mai multe trăsuri, pe vreme aceea automobilul era doar un vis. Călătoresc aproape o oră și ajung la un castel măreț, ca în basme. În sala principală îi aștepta o masă pregătită cu numărul exact al lor, trei duzini. Nu, de fapt erau 38 de tacâmuri. Peste o altă jumătate de oră în sala mesenilor își face intrarea împăratul și solistul nărvaș. Toată lumea se scoală în picioare, bărbații fac plecăciuni, doamnele, reverențe.

Stați liniștiți, prieteni, aici suntem cu toții egali, suntem Prietenii Muzicii. Am făcut astăzi o selecție, continuă tânărul împărat, intrat în istorie ca un personaj celebru, un conducător inspirat și iubit de popor. Am conspirat cu prietenul meu, cu acest muzician genial, să vedem până unde poate merge obediența versus dragostea față de muzică. Solistul zâmbește și adaugă să fie iertat pentru prostioarele pe care le-a făcut pe scenă dar le-a făcut la dorința împăratului, pentru un scop înalt. Faptul că nu ați înghițit vulgaritățile de prost gust și ați părăsit sala, cu toate că eu rămăsesem, continuă împăratul, vă face superiori tuturor și vă recomandă ca sfătuitorii mei de taină. Și pe viitor trebuie să vă comportați la fel, când vedeți că societatea o ia pe arătură, să luați atitudine!

Au mai discut mult și multe cei 38 dintre primii Prieteni ai Muzicii. Dar nimeni nu a ținut socoteala, nimeni nu a făcut raporte sau procese verbale. Prietenii muzicii, cei inițiali, erau foarte diverși: un împărat, un muzician genial, câțiva nobili cu soțiile, unii burghezi, vreo doi putrezi de bogați, trei militari, doi medici, doi studenți, un tipograf, un tâmplar, o modistă. Numărul lor a crescut, de exemplu, între cele două războie era peste o sută de mii. Apoi, în timpul războiului, aproape au dispărut. Au prosperat din nou, în timp de pace, când muzica este învingătoare. Cine este Prieten al Muzicii, nu poate fi și Mason, sau Cavaler de Malta, de exemplu. Două săbii nu pot fi puse în aceiași teacă, a explicat împăratul.

Dar, ce fac Die Freunde der Musik, cum era denumirea originală? Nu se știe, este secret. Bun, dacă este secret, secret să rămână! De fapt Prietenii Muzicii iau atitudine de câte ori societatea o ia pe arătură! Deviza lor originală era ”Musik macht Sie Brav” (muzica te face bun, curajos) care seamănă foarte mult cu cea a conceptului ”Two Steps From Hell”: ”Music Makes You Braver!” (muzica te face mai curajos). TSFH sunt doi muzicieni de geniu, unul norvegian, altul britanic, care au conceput Epic Music prin anul 2009, prin albumul ”Invincible”. De fapt eu îi consider coautori împreună cu Hans Zimmer, care, cred, că este un Prieten al Muzicii. Dar și despre Wagner se poate spune că a compus epic music.

Doamnelor și domnilor, uitați-vă în interiorul sufletului. Nu-i așa că sunteți un Prieten al Muzicii? Că nu o să lăsați întunericul și frica să ne cuprindă, că nu o să vă lăsați învinși de minciuni, de nesimțire și promisiuni seducătoare, dar demonice? Ascultați muzică bună, acolo este răspunsul. Și dacă nu știți ceva, dacă aveți îndoieli, întrebați un Prieten al Muzicii, mai vechi. El știe!

Și asta mereu, pentru că avem certitudinea revanșei, speranța că nimic nu este pierdut, putem totuși învinge, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

Ne puteți urmări și pe Google News