O pisică a rezolvat problema unui coiot. L-a fugărit ca-n desene animate. VIDEO

O pisicuță din British Columbia a rezolvat problema unui coiot, care se infiltrase într-o parcare. Felina neînfricată a fugărit animalul sălbatic fix ca-n desenele animate. 

Guvernul din British Columbia a publicat de mult rapoarte cu privire la aparițiile de coioți. Deși în general autoritățile au asigurat că animalele nu reprezintă o amenințare, aceștia au propus totuși o serie  de măsuri de siguranță pe care oamenii le pot lua dacă se întâlnesc cu unul dintre animale.  

Se pare însă între toate măsurile de precauție adoptate, autoritățile au omis din vedere faptul că ar putea exista ceva ce va pune pe fugă orice coiot. Astfel, orășelul Port Moody, British Columbia are acum un paznic „fioros”. 

Pisicuța care a fugărit un coiot e virală pe Twitter

Un clip filmat de Departamentul de Poliție Port Moody, British Columbia, arată un coiot care se ascunde în jurul unei parcări noaptea, înainte ca o pisică neagră rătăcită să sară de sub o mașină parcată și să alunge animalul sălbatic. 

 

„Lucrurile pe care le văd ofițerii de patrulare la ora 04:00 ... pisica 1, coiot 0. #portmoody #neveradullmoment @PMPDcat”, au scris ei, împărtășind videoclipul vineri pe Twitter. Postarea a depășit de atunci 20.000 de vizualizări. „Wile E. Coyote a aflat că Sylvester are temperament”, a scris un utilizator Twitter. „De aceea prefer pisicile în locul câinilor”, a scris un altul.

 

Internauții, îngrijorați de siguranța felinei

Au existat îngrijorări în răspunsurile tweet-ului referitor la posibilitatea ca animalul sălbatic ar face parte dintr-o haită și să nu atragă pisica spre o ambuscadă, așa cum procedează coioții. Dar departamentul de poliție i-a asigurat pe urmăritori că pisicuța a fost nevătămată. „Din fericire, nu este cazul”, au scris ei ca răspuns la îngrijorări. „Am urmărit coiotul singuratic până a ieșit din zonă”, a explicat poliția. „Și aceeași pisică a fost văzută făcând ture în parcare din nou dimineața devreme!”