O opozantă a lui Putin s-a plâns că Bulgaria a refuzat să îi acorde azil

O opozantă a lui Putin s-a plâns că Bulgaria a refuzat să îi acorde azilSursa foto: Kremlin

O opozantă al lui Putin s-a plâns că statul bulgar a refuzat să-i acorde azil politic ei și fiicei sale, informează bTV. Irina Dmitrieva și Marfa părăsesc Moscova după începerea războiului din Ucraina din cauza politicii președintelui rus Vladimir Putin.

"În Rusia a fost o mare campanie împotriva cetățenilor de diferite convingeri politice. Am fost întotdeauna un opozant al lui Putin. Am protestat activ împotriva lui. Poliția m-a reținut din cauza unei banderole în culorile Ucrainei. Dacă mă întorc în Rusia, trebuie să tac. Nu voi putea spune liber ceea ce cred", declară Irina.

Cu toate acestea, instituțiile din Bulgaria sunt de părere că situația din Rusia nu presupune că oamenii sunt persecutați acolo din cauza convingerilor lor politice. „Agenția pentru Refugiați consideră că Federația Rusă este o țară democratică. „Bulgaria nu vede și nu consideră că situația din Rusia seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat în Germania lui Hitler”, a comentat Irina.

Ziarul “Sega” a aflat că la Tribunalul Administrativ din Sofia a fost intentat un proces împotriva deciziei Agenției pentru Refugiați, prin care s-a refuzat azil politic familiei din Rusia. Agenția nu a răspuns întrebărilor ziarului “Sega” cu privire la motivele refuzului de a acorda statutul de refugiat cetățenilor ruși, nici dacă acesta este un caz izolat sau dacă există și alte familii din Rusia care solicită azil în Bulgaria, potrivit segabg.com

Între timp, prietenii Irinei și Marfei au organizat o demonstrație în sprijinul lor în fața Tribunalului din Sofia. "Este necesar să se corecteze practica Agenției pentru Refugiați. Refuzurile fac de rușine Bulgaria ca țară membră a Uniunii Europene. Federația Rusă este un sponsor al terorii în Europa!", a scris un participant la demonstrație pe Twitter.

(Traducerea Rador)