O nouă plângere la Parchet pe numele lui Clotilde Armand. Primarul Sector 1 riscă să-și piardă mandatul. UPDATE
- Ionel Sclavone
- 7 noiembrie 2022, 10:37
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este acuzată că și-ar fi acordat o serie de drepturi salariale. Agenția Națională de Integritate a demarat o investigație pe acest subiect și a sesizat Parchetul. Inspectorii de integritate susțin că primarul Sector 1 ar fi încasat drepturi nemeritate în valoare de aproximativ 18.000 de lei.
UPDATE: Prefectul municipiului București, Toni Greblă susține că în cazul în care instanța va decide că Clotilde Armand este în incompatibilitate, după sesizarea ANI, aceasta își va pierde mandatul de primar. Toni Greblă a făcut o serie de comentarii în legătură cu comunicatul de presă transmis de ANI cu privire la Clotilde Armand.
„Am reținut câteva dintre dispozițiile emise de primar, având niște dubii cu privire la legalitatea acestora și am solicitat un punct de vedere la ANI legat de un posibil conflict de interese. Am văzut astăzi comunicatul transmis de ANI și așteptăm comunicarea oficială, urmând să atacăm în contencios acele dispoziții considerate ilegale. Acestea se vor suspenda de drept până la finalizarea dosarului în instanță”, a declarat Toni Greblă.
În ceea ce o privește pe Clotilde Armand, prefectul Bucureștiului a spus că, potrivit legii, își va pierde mandatul dacă instanța va considera că se află într-o situație de incompatibilitate. Toni Greblă a subliniat că, pânp la acel moment, Clotilde Armand se bucură de prezumția de nevinovăție.
„În prezent beneficiază de prezumția de nevinovăție (Clotilde Armand - n. red.). Legea spune că în cazul în care un primar este găsit în stare de incompatibilitate, mandatul său încetează odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Dacă acest lucru se va întâmpla, Consiliul Local va desemna un înlocuitor, probabil pe un viceprimar, urmând să fie organizate alegeri anticipate, dacă va mai fi timp”, a precizat Toni Greblă.
Agenția Națională de Integritate (ANI) susține că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este în situație de incompatibilitate. Totodată, reprezentanții agenției au sesizat Parchetul acuzând că edilul s-ar fi folosit de funcție pentru favorizarea unor persoane, iar acest lucru i-ar fi adus venituri mai mari.
Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”. Proiectul este finanțat din fonduri europene, iar numirea în această poziție i-ar fi adus un folos material în valoare de 18.720 Lei.
„În exercitarea atribuțiilor de primar, Armand Clotilde Marie Brigitte a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție» finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”, arată Agenția Națională de Integritate într-un comunicat rde presă.
Potrivit ANI, cele cinci dispoziții semnate de Clotilde Armand reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.
ANI a sesizat prefectul municipiului București
Potrivit sursei citate, începând cu data de 18 februarie 2022, Armand exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile legale.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, se arată în comunicatul ANI.
În acest context, ANI a sesizat Prefectul Municipiului București cu privire la legalitatea actelor administrative încheiate de Clotilde Armand, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile. Aceste documente sunt considerate probe privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală, se mai arată în comunicat.
„Agenția de Integritate a sesizat și Prefectura Capitalei „cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”, precizează comunicatul ANI.
Replica lui Clotilde Armand la comunicatul ANI
Clotilde Armand a dat o replică după apariția comunicatului ANI, prezentând mai multe articole de lege conform cărora, ceea ce a făcut este în conformitate cu reglementările în vigoare. Potrivit spuselor sale, inclusiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene i-au confirmat că este eligibilă pentru numirea în poziția de manager.
„Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție». Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.
De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar”, a transmis Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.
„Legea spune asta: - art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:
«nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile [...].”
Și asta: art. 16 din Legea nr. 153/2017:
- (2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.
PS: Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treabă. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei. Nici un pas înapoi”, a transmis Clotilde Armand într-un mesaj postat pe Facebook.