O nouă pasiune a românilor. Avem cea mai mare creștere la nivelul UE

Cumpărături online. Sursa foto: Arhiva EVZ

Încă de la debutul pandemiei, românii par să fi descoperit comerțul online. La shoppinng online, noua pasiune a românilor, avem cea mai mare rată de creștere a cumpărăturilor virtuale din Uniunea Europeană (UE). 

O nouă pasiune a românilor. Oficiul European de Statistică (Eurostat) a publicat miercuri un interesant studiu privind cumpărăturile online. Putem remarca o Românie în top.

Munca de acasă și diferitele restricții care ne-au ținut în propriile locuințe, nu au fost degeaba. Shopping-ul online continuă să se extindă la nivelul întregii UE. Dar, în ultimii cinci ani cea mai mare creştere a cumpărăturilor online în rândul utilizatorilor de internet a fost înregistrată în România (27 puncte procentuale - pp). Suntem urmați în clasamentul shop-iștilor de Cehia şi Croaţia (ambele cu 25 pp) şi Ungaria (23 pp).

Eurosat estimează că, de acum, comerțul electronic își va continua expansiunea

În condiţiile în care cumpărăturile clasice sunt afectate de restricţiile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (Covid-19), iar preferinţele şi obiceiurile consumatorilor se schimbă. Comerţul electronic îşi va continua expansiunea, estimează Eurostat, potrivit realitatea.net.

La nivelul UE, 89% dintre persoanele cu vârste între 16 şi 74 de ani au folosit internetul în 2020, din care 72% au cumpărat sau au comandat bunuri sau servicii pentru consum propriu. Achiziţiile online cu crescut cu patru puncte procentuale în 2020 faţă 2019 (68% din utilizatorii de internet) şi cu zece puncte procentuale faţă de 2015 (62%),

O nouă pasiune a românilor. În 2020 eram codașii UE la achizițiile online

În 2020, campionii achiziţiilor online din UE au fost locuitorii din: Olanda (91%), Danemarca (90%), Germania (87%), Suedia (86%) şi Irlanda (81%). La polul opus, cu cel mai redus procent, s-au situat Bulgaria (42%) şi România (45%).

Cele mai frecvente achiziţii online au fost articolele de îmbrăcăminte (inclusiv vestimentaţie sportivă), încălţăminte şi accesorii (comandate de 64% din cumpărătorii online). Filme sau seriale prin intermediul serviciilor de streaming sau de descărcare (32%), livrări de la restaurante, lanţuri de fast-food şi servicii de catering (29%). Apoi mobilă, accesorii pentru locuinţă şi produse de grădinărit (28%), cosmetice (27%), cărţi printate, reviste sau ziare (27%). Și nu în ultimul rând computere, tablete, telefoane mobile sau accesoriile lor (26%) şi muzică prin intermediul serviciilor de streaming sau de descărcare (26%).

Livrările la domiciliu au devenit deja un mod de viață.