Exporturile Japoniei au scăzut în iulie pentru cea de-a opta lună consecutiv, pe fondul continuei îngrijorări cu privire la politicile comerciale ale președintelui Donald Trump.
Datele publicate luni de Ministerul Finanțelor de la Tokyo arată că exporturile și importurile au scăzut în iulie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Exporturile au scăzut cu 1,6%, în timp ce importurile au scăzut cu 1,2%, ceea ce a dus la un deficit comercial de 2,35 miliarde de dolari. Piețele globale trec prin momente dificile ca urmare a războiului comercial declanșat de Trump contra Chinei. Încetinirea creșterii economice a Chinei va afecta, cu siguranță, și alte economii din regiune, inclusiv Japonia. Exporturile Japoniei către China au scăzut la 9,3% în iulie, în timp ce importurile din China au crescut la 2,8%. Exporturile Japoniei către SUA au crescut în iulie la 8,4%, în timp ce importurile din SUA au crescut la 3,5%. Președintele Trump a declarat că intenționează să impună taxe de 10% asupra importurilor din China, care depășesc oricum 300 miliarde de dolari, impunând taxe asupra aproape tuturor obiectelor pe care le cumpără Statele Unite din această țară. De asemenea, Japonia are o dispută comercială cu Coreea de Sud. Exporturile Japoniei către Coreea de Sud au scăzut la 6,9% în luna iulie, iar importurile au scăzut și ele la 8,6%.