O nouă acuzație pentru Culiță Sterp. Ce a arătat raportul toxicologic

Culiță Sterp somat de fosta soție. Sursa foto: Arhiva EvZ

Culiță Sterp se afla și sub influența drogurilor în momentul în care a produs accidentul de la Cluj. Analizele au arătat că tânărul avea o substanță interzisă în urină.

Culiță Sterp se afla și sub influența drogurilor în momentul accidentului produs la Cluj. Raportul toxicologic a atătat să tânărul avea urme de marijuana în urină.

Potrivit unor surse, anchetatorii au mai adăugat o nouă acuzație în cazul lui Culiță Sterp. El este acum cercetat penal și pentru conducerea unui autoturism sub influența drogurilor. Inițial a fost acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența băuturilor alcoolice. În momentul în care a fost testat, tânărul avea o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lui Culiță Sterp i s-au recoltat și mai multe probe biologice, iar marți, a ajuns la dosar și raportul toxicologic. Potrivit acestuia, tânărul nu avea substanțe interzise în sânge, dar s-au descoperit urme de marijuana în urină, potrivit antena3.ro.

Sub control judiciar

Accidentul provocat de cântăreț a avut loc în 17 noiembrie pe o stradă din Cluj. La dosar există și o filmare care arată cum mașina condusă de Culiță Sterp a trecut pe culoarea roșie a semaforului, cu o viteză extrem de mare, iar apoi a lovit din plin un alt autoturism. Cântărețul a fugit de la locul accidentului.

A fost inițial reținut pentru 24 de ore. Pe numele său, anchetatorii au formulat și o propunere de arestare pentru 30 de zile, dar judecătorii au respins-o. Culiță Sterp a fost însă pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Prima declarație

Cântărețul nu a oferit până acum nicio declarație cu privire la acest incident. Logodnica sa a postat însă un mesaj pe rețelele sociale. ,,Vreau să ne cerem scuze publice atât eu, cât și Culiță pentru cele întâmplate și să va asigurăm că suntem perfect conștienți de gravitatea ultimelor evenimente pe care le regretăm din suflet.

Scuzele noastre se îndreaptă în special către șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier și către familia acestuia, pentru că știm cât este de greu. Și Culiță o să iasă ca să vă spună și el ce are de spus, dar în acest moment are nevoie de o pauză și are nevoie să digere tot ce s-a întâmplat”, a fost scris Daniela Iliescu.