O minoră de 11 ani din Dâmbovița a fost agresată de doi bărbați pe care i-a cunoscut pe internet.
Două persoane au fost arestate preventiv, după ce acestea ar fi violat o minoră de 11 ani care a ieșit să se plimbe cu bicicleta.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani şi un tânăr în vârstă de 17 ani au fost arestaţi preventiv de oamenii legii, pentru întreţinerea de acte sexuale cu o minoră, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
Și-a cunoscut agresorii pe internet
Evenimentul nefericit a avut loc, conform autorităților, în localitatea Doiceşti din Dâmbovița, duminică. Minora de 11 ani purtase discuții cu agresorii pe una dintre rețelele de socializare, transmit oamenii legii.
Duminică, fata și-a anunțat părinții că iese să se plimbe cu bicicleta, însă la întoarcerea acasă le-a spus că a fost violată de două persoane.
Tatăl minorei a înaintat o plângere către autoritățile locale, iar cei doi agresori au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații au decis să-i aresteze preventiv pentru 30 de zile și au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de act sexual cu un minor.
Viitorul unei minore ar putea fi compromis
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov au dispus, recent, reținerea unui avocat cunoscut pentru 24 de ore. Identitatea avocatului nu a fost făcută publică, însă unele voci susțin că este vorba despre un jurist destul de popular, care a întreținut relații sexuale cu o adolescentă în vârstă de 16 ani.
Urmărirea penală a avocatului din Brașov a început miercuri, 2 iunie. Bărbatul a fost reținut pe 3 iunie de către magistrații Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Pe 4 iunie, avocatul a fost prezentat magistraților cu propunere de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Identitatea avocatului nu a fost făcută publică. Bărbatul este vinovat de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Avocatul este anchetat pentru întreținerea de relații sexuale cu o adolescentă de 16 ani, în perioada decembrie 2020- martie 2021. Avocatul ar fi “abuzat de situaţia vădit vulnerabilă” a adolescentei.