Johan Cruyff a reușit să scape dintr-o tentativă de răpire, în 1977, iar experiența l-a determinat să ia o decizie radicală.
Una dintre marile echipe din istoria fotbalului este considerată naționala Olandei din anii ‘70. Despre selecționata batavă s-a spus că a fost cea mai mare formație care n-a câștigat Campionatul Mondial. Și olandezii au avut două finale disputate consecutiv, în 1974 și 1978. Prima dată, antrenați de Rinus Michels, au pierdut cu R.F.G, la Munchen, scor 1-2.
Patru ani mai târziu au cedat în fața Argentinei, la Buenos Aires, scor 1-3. Erau ani revoluționari, marcați de „fotbalul total” al lui Ajax Amsterdam. Sistemul fusese adoptat și de prima reprezentativă din „Țara Lalelelor”.
La turneul final din Argentina, Olanda a avut însă un mare handicap. Pentru că nu a putut conta pe cel mai bun jucător din lume în epoca anilor ‘70. Johan Cruyff avea 31 de ani în 1978 și evolua la FC Barcelona. O întâmplare traumatizantă l-a determinat pe cel care avea să devină și un mare antrenor să nu joace la Cupa Mondială.
În 1977, în timp ce se afla acasă alături de familie, fotbalistul a avut de-a face cu un răpitor.
„Era 17 septembrie și eram acasă, în apartamentul nostru din Barcelona, urmăream un meci de baschet la televizor, când la ușă a sunat ceea ce părea a fi un curier care adusese un colet. Însă când am deschis ușa m-am trezit cu un pistol pus la cap și mi s-a ordonat să mă întind pe burtă. Toată lumea era acasă. Copii erau în camera lor iar bărbatul respectiv i-a spus lui Danny (n.r. - soția) să se întindă și ea pe podea”, povestea Cruyff.
Fotbalistul era derutat și nu înțelegea foarte bine ce se întâmplă. „Am încercat să discut cu el: „Vrei bani? Ce vrei?” Am fost legat fedeleș de o piesă de mobilier, cu o sfoară. Pentru a face asta, tipul a fost nevoit să pună jos pistolul pentru scurt timp, iar în momentul acela, Danny s-a ridicat și a fugit din cameră și din clădire. Nenorocitul a alergat după ea. Eu m-am dezlegat și i-am luat arma, pentru a mă asigura că n-o să mai pună mâna pe ea. Țipam atât de tare, încât începuseră să se deschidă ușile întregului complex. Planul i-a fost dejucat repede.”
Cruyff nu a fost interesat să afle care era scopul răpirii și a vrut să dea uitării evenimentul. „Ulterior, a fost descoperită o dubă cu o saltea în ea, în fața blocului nostru, astfel că toate indiciile arătau că ar urma o răpire, așa cum se întâmpla adesea în Spania în acea perioadă. Nu știu care a fost motivația acelui individ și nici nu m-a interesat să aflu. Nu am încercat niciodată să aflu asta. Singurul lucru care a contat a fost că omul ăla a dispărut din viața noastră”.
Dacă înainte de acel eveniment Cruyff oscila între a continua sau a se retrage de la prima reprezentativă, răpirea eșuată l-a convins să i-a decizia de-a nu juca la Mondialul din Argentina.
„Următoarele șase luni au fost cumplite. Am trăit păziți în permanență de poliție. Când călătoream, când duceam copiii la școală, când mă duceam la antrenamente sau la meciuri la Barcelona (...)
Într-o situație ca asta, nu pleci la celălalt capăt al lumii și nu-ți lași familia singură până la opt săptămâni, astfel că nici nu se punea problema să fac deplasarea în Argentina cu naționala Olandei. Dacă e să joci la Cupa Mondială, trebuie să te concentrezi în permanență la asta. Dacă nu, dacă mintea îți e distrasă sau dacă ai anumite îndoieli, atunci nu trebuie să pleci. N-o să iasă nimic bun”, a explicat regretatul Cruyff, decedat în 2016, de ce nu a jucat la ceea ce ar fi trebuit să fie ultimul său turneu mondial.
Nimic nu l-a înduplecat, deși insistențele de a-și schimba decizia au venit din multe direcții. „Selecționerul Olandei, Ernst Happel, m-a sunat la Barcelona pentru a discuta despre retrgerea mea, însă nu am cedat nicio clipă (...) Apoi am primit saci de scrisori de la fanii olandezi care mă implorau să plec cu Echipa Portocalie și mă rugau să mă răzgândesc. Însă siguranța familiei mele trebuia să fie în prim-plan, așa că nu mi-a fost deloc greu să rămân pe poziție”, a spus Cruyff despre acel episod.