Traiesc doar la flacara lumanarii.

In Chitila, pe Strada Dejului la nr. 55, familiile Luca si Cotofana nu-si fac griji ca factura la lumina ar putea veni prea mare, pentru ca nu au curent electric.

De aproape 40 de ani, cand se lasa seara, se aprind lumanari si candele, suficiente cat sa le ierte Dumnezeu pacatele la tot neamul si la inca vreo cateva familii. Desi stau la o aruncatura de bat de Bucuresti, nicio administratie nu a fost in stare sa le aduca stalpul de curent in poarta.

De Eurorevelion s-au urcat pe calea ferata, au privit "pocniturile", au stat la lumanare pentru ciocnit de pahare si s-au culcat. A doua zi au auzit de la vecini ca pot trece granita fara pasaport daca vor pentru ca sunt europeni  chiar daca stau pe intuneric.

Patroana de pe Strada Dejului

La numarul 55, pe Strada Dejului stau membrii familiei Luca. Din centrul Bucurestiului si pana-n poarta lor sunt 20 de kilometri. Locuiesc chiar in marginea comunei, acolo unde calea ferata se despica metalic sa-i impace pe ploiesteni si pitesteni deopotriva.

Acoperisurile pleostite a cinci gospodarii stau aruncate in campul ierbii uscate, intocmai unor resturi de mancare lasate in voia cainilor. 
Pamantul se face coca si se prinde ca un covor persan de ghete. Trece trenul! Se zguduie pamantul! Geamurile, luminate galben, lasa umbre printre pietre.

Patroana deschide poarta. Se aude carait speriat de oratanii. "Daca stiam ca veniti…", balmajeste cuvinte intre buzele impletite si trage cu naduf de cizmele din cauciuc. "Aoleu, fir-ar mama ei de viata!".

Patroana are aproape 70 de ani si o cheama Ana Luca, dar toata lumea o stie de "Patroana". De 40 de ani, de cand sta in casa barbatului, nu si-a pus un intrerupator sau o priza. Nu are de ce. "Si soacra-mea, care statea de mult aici, a murit fara sa vada un bec aprins in mijlocul casei", spune femeia.

Si unde e lumina, parca mai zici ca e lume. Dar la ei! "E nenorocire cand vine noaptea. Ne culcam odata cu gainile". Ca tot veni vorba de gaini. Are si ea cateva oratanii costelive prin curte.

Si-ar fi luat un porc, o vaca, dar poti daca n-ai curent? Nu poti. Vine hotul in toiul noptii, dai sa iesi, sa vezi de ce e galagie. Te loveste in moalele capului si fura vaca. Tu ce faci? Ramai pagubas si mai prinde hotul daca ai de unde. "La inceput, noaptea tremuram toata.

Acum m-am obisnuit. Si cu linistea, si cu bezna. Parca e de-a casei".

"Suntem intr-o permanenta cina romantica"

Nicoleta, fiica Patroanei, se enerveaza. "Ne-am milogit la primarie sa ne ajute. Nu avem cum sa folosim un frigider, un radio! Gatim mancare de patru ori pe zi, ca se strica". Patroana apostrofeaza: "Avem radio cu baterii".

Replica e insa  taiata brusc: "Da’ ala e curent? Mai, mama?!". Batrana se ridica sa deschida aparatul. Nicoleta continua. "Acum aprindem lumanarile de pe la patru jumatate-cinci. Si stam si noi precum cucuvelele in intuneric. Vara mai e cum mai e, dar iarna… Spuneti, asta e viata in anul 2007?"

De platit curentul bani ar fi. In casa intra aproape noua milioane. Ajung sa hraneasca patru guri si sa tina aprins un bec timp de o luna.
Inainte de ‘89, Fition, primarul de-atunci, a spus ca are mainile legate, dar ca le face. A venit Revolutia si ei tot ca orbetii, dar in democratie. 

De trei mandate de cand este primar, Emilian Oprea ii tine numai cu promisiuni. "Ne duce cu vorba. Ca ne face in primavara, apoi in toamna. Ultima data ne-a spus: "Dar stiu eu ce sa ma mai fac si cu voi, mai, oamenilor?"" Si asa a ramas.

Pana la ultima casa racordata la curent mai sunt cateva sute de metri. Nicoleta cumpara lumanari saptamanal de 50.000. Au si candela, dar Patroana nu-i lasa sa o ia de la icoana Maicii Domnului. "Aia sta pe masa si acolo ii e locul", explica batrana. 

Inghitit de intunericul galben al lumanarii, sotul Nicoletei, Romeo, face haz de necaz. "Noi suntem intr-o permanenta cina romantica: la micul dejun lumanari, la pranz lumanari, la cina lumanari. Ne vine rau de la atata romantism".

Dupa curent, prin vecini

Pe Strada Dejului, acum ceva ani s-a adus cu alai un generator. Ce folos? "Mergea cu benzina, si consuma cinci litri in 12 ore. Nu era rentabil", spune Romeo. L-au dat inapoi.

Patroana se apropie de candela. "S-o aprind, ca e intuneric in bucatarie". Se mai duc la televizor, in vecini. Dar parca stai ca pe ghimpi, ca nu esti la tine acasa. "Stai cat stai..", spune batrana sufland sa stinga chibritul. "Dar poti sa stai ca pomul? Nu poti", si se apropie de nepoata-sa.

Cu ochii intr-o carte de citit, fata cea mica a Nicoletei, Cristina, isi plimba umbra gogonata a degetului pe paginile albe. E aproape sapte seara. "Uite-asa stam tot timpul", isi adanceste sortul in patul moale, impleteste bratele sub piept, suge buzele sub dintii tociti si impinge usor din cap: stanga-dreapta, stanga-dreapta.

Sa mori de foc precum sobolanii

Anul trecut, o camera din casa nora-sii a ars  complet de la o lumanare. "Am avut noroc ca dormeau copiii in alta camera", se agita in explicatii Elena, nora Patroanei.

Anul asta au scapat mai ieftin. Era sa arda o creanga din bradul de Craciun. Dar au stins-o la timp. "Prea lungi fac lumanarile astea. Se inmoaie una-doua. Eu stau de veghe cat stau, dar daca ma prinde somnul?", spune ingrijorata Nicoleta, uitandu-se in jur. "Asa ca, uneori, mai bine stam pe intuneric. Mai bine asa, decat sa murim ca sobolanii".

Explicatiile edilului de Chitila

"Nu-mi place sa fac poze pentru articolele negative care apar in presa"

La primaria din Chitila toata lumea munceste. Secretara, doamna Beti, invarte de zor la hartii. In fata cladirii, vicele. Dumitru Nicolae vorbeste la telefon si se fereste sa dea explicatii. "Eu sunt plecat. Nu sunt aici. Sunt cu garda de mediu. Am treaba multa". "Pai cum sunteti plecat, dom’ vice, ca sunteti aici." "Eii, vorba vine". Intr-un tarziu, apare si primarul Emilian Oprea. Cazul Strada Dejului, nr. 55, nu ii este strain.

Discutia incepe, la fel si promisiunile. "O sa facem. O sa coste vreo 600 de milioane de lei. In iunie au lumina", explica grav primarul.
Desi a implinit trei mandate de cand "locuieste" in primaria din Chitila, Emilian Oprea ridica din umeri cand este intrebat cum e posibil ca, la o aruncatura de bat de Capitala, oamenii sa stea pe intuneric. Se schimba tonul si se gasesc vinovatii.

"Ca sa va zic sincer, acolo nici macar nu e strada. E camp, domnule. Au fost aia dinainte de ‘89 destepti si au pus strada in camp. Dar din iunie le punem lumina. Si e si vina Electrica, pentru ca nu mai vrea sa investeasca in retele. Noi ce sa facem? Sa-i obligam?", se intreaba neputincios edilul.

Oamenii din deal sustin insa ca si anul trecut au avut parte de promisiuni la fel ca si in anii anteriori. Emilian Oprea se enerveaza. "Domnule, eu sunt primarul aici si stiu care-mi sunt prioritatile. Nu a fost timp pana acum, si nici bani. Acolo sunt vreo cinci case, mai mult bordeie. Atata tot. Ati fost acolo sa vedeti ce-i?".

"Am fost aseara pe intuneric si ti-e frica sa iesi afara". Primarul se sterge pe frunte, stiloul se invarte parca si mai abitir intre degete, pana cand se loveste zgomotos de biroul masiv.

"Cine v-a pus, domnule, sa mergeti noaptea? Puteati merge ziua, tot aia era. Si va rog sa nu-mi faceti fotografii. Nu-mi place sa fac poze pentru articole negative care apar in presa."