Ce l-a (i-a) apucat? Această întrebare mi-am pus-o public ori de cîte ori un politician, un partid, o organizație, o forță a făcut ceva imprevizibil, aiuritor din punct de vedere logic. Scriam undeva că nu mă dau în vînt după Dostoievski.

Personajele sale isterice fac salturi amețitoare de la un comportament la altul.

Unul e în stare, de exemplu, să crape capul cu toporul unei bătrîne după care să se plece în fața unei prostituate. Sînt convins că, mai ales în cazul politicienilor, chiar și dintre cei mărunți, o decizie își are explicația în Logică, nu de puține ori în Logica bătăliei pentru putere.

Nu-i știu pe actualii lideri ai PSD. Om vechi, adică bătrîn, cum ar spune Mihail Sadoveanu, cunosc din PSD doar pe cei știuți de pe vremuri, cînd eram mai tînăr. Pe cei de acum nu-i știu decît din surse deschise, cum ar spune colegii noștri de unitate de la SRI și SIE.

Explicabil, în aceste împrejurări, de ce am întrebat în dreapta și-n stînga, după izbucnirea Războiului civil politic, ce i-a apucat pe cei de la PSD cu nenorocita de Ordonanță.

Nimeni – nici măcar cei care, prin natura activității lor zilnice îi știu pe cei de la PSD - n-au putut să-mi dea o explicație sau mai precis un răspuns la întrebarea:

„Ce i-a apucat?”

În tot ce-a făcut PSD în chestiunea Grațierii și a Modificării Codurilor Penale, întrebarea „Ce i-a apucat?”, se pune cu legitimitate.

Pe 4 ianuarie 2017, cu chiu cu vai a fost învestit Guvernul Sorin Grindeanu. Piedicile puse în formarea unui Guvern PSD-ALDE, ( potrivit rezultatelor unor alegeri libere și corecte, primele alegeri postdecembriste lipsite de tărăboiul acuzațiilor de fraudare,) de Klaus Iohannis, furibund că electoratul nu i-a ținut paltonul, pe post de aghiotant, au întîrziat nepermis de mult trecerea PSD de la victorie la Administrarea Țării. Așa cum am mai scris, victoria copleșitoare a PSD-ALDE și-a avut temeiul și în dezastrul care a fost Guvernarea tehnocrată în materie de Administrare a țării.

Știam din campanie (am avut mai multe interviuri cu Liviu Dragnea la B1 tv) de Programul mai mult decît ambițios al PSD de reconstruire a țării. Țin minte că la ultimul interviu dinaintea alegerilor, Liviu Dragnea m-a uimit, printre altele, cu Programul unor mari construcții în domeniul Sănătății. Măreț se anunțase Programul PSD și în privința Bucureștilor. Gabriela Firea – și ea intervievată de mine în campania pentru Locale – ne-a înfățișat un Program menit s-o plaseze în rîndul primarilor rămași celebri ai acestui Oraș, precum Tache Protopopescu. Mă și întrebam ce bulevard vom boteza, la finele mandatului, cu numele Gabriela Firea. După alegerile din 11 decembrie 2016, PSD avea toate datele pentru o guvernare care să rămînă cu litere de o șchioapă în Istoria României. Și vedeam titlul capitolului dedicat acestei perioade în Manualele de Istorie a României: Epoca marilor proiecte

 În campanie PSD s-a angajat și că va reinstaura democrația la noi, grav afectată de folosirea luptei anticorupție de către Binomul SRI-DNA pentru răfuieli politico-mafiote. Asta însemna însă că, după alegeri, PSD își punea în aplicare un Plan pe termen lung, menit a destructura Sistemul, alcătuit din instituțiile de forță nu doar abuzive, dar și corupte. Îmi imaginam, de exemplu, alcătuirea unei Comisii de Control a SRI în stare să asigure un control competent al acestui Serviciu, scăpat de sub orice control democratic. Îmi imaginam dezbaterea și adoptarea în Parlament a Legilor Siguranței naționale. Multe dintre abuzurile SRI și SIE izvorăsc din absența unei legislații la zi în domeniul Serviciilor secrete. Îmi imaginam o întreagă campanie de desecretizare a unor documente secretizate în ultimii 12 ani, prin care SRI și SIE s-au implicat anticonstituțional în bătălia politică internă. Nici un pas pe această cale, a reinstaurării democrației, nu se putea face fără antrenarea presei independente și a ONG-urilor, fără implicarea Parlamentului. Era de la sine înțeles că destructurarea Sistemului cerea în chip necesar:

1) O acțiune pe termen lung, cu participarea tuturor forțelor sănătoase ale națiunii, o acțiune bine pregătită în opinia publică internă și internațională.

2) Excluderea Executivului din realizarea acestui Plan.

3) Permanentul dialog cu opinia publică, mergînd chiar pînă la pisălogeală. Pentru asta, PSD+ALDE avea deja o materie uriașă la dispoziție: În anul 2016, al așa numitei Guvernări tehnocrate, presa, Asociațiile magistraților, judecători corecți, profesioniști, chiar și ONG-uri au scos la iveală abuzuri incredibile în numele luptei împotriva corupției, echivocuri dinadins plasate în Coduri pentru a înlesni dictatura Binomului, decizii secrete prin care Serviciilor li s-a permis să se transforme în făcători de Regi pe scena politică a țării.

Cu ce începe Guvernul Sorin Grindeanu?

Cu o măsură menită a atrage mai mulți bani europeni?

Cu o măsură menită a micșora măcar uriașele inegalități de dezvoltare între majoritatea localităților și cîteva centre urbane interesante?

Nici vorbă.

Guvernul Sorin Grindeanu vine chiar din primele zile de guvernare cu preocuparea de a da Grațieri și preocupări de a modifica Codurile Penale. Pe 17 ianuarie 2017, cînd Guvernul abia dacă făcuse ochi, Florin Iordache ministrul Justiției, confirmă informațiile din presă că se pregătește o Decizie a Guvernului în privința Grațierii și a modificării Codurilor Penale.

„La plecarea de la CSM mă voi întîlni cu prim-ministrul și, în funcție de decizia pe care o vom lua la nivelul Guvernului, vă informez”.

Informat de SRI prin rețeaua de ofițeri acoperiți din ministere, Klaus Iohannis descinde la ședința de Guvern știind că se pregătește o Ordonanță de Urgență în materie de Grațiere și Modificări ale Codurilor.

Sorin Grindeanu se fîstîcește grozav. Fusese prins cu furtișagul. Intenționa să dea Ordonanța. Asta înseamnă că la Ordonanță se lucra dinainte de 17 ianuarie 2017, din chiar primele zile ale Guvernului Grindeanu.

De notat că într-o primă fază, Florin Iordache mai întîi, și Guvernul mai apoi, s-au concentrat pe Grațiere, invocînd criza din penitenciare. Firește, criza provocată de sancțiunile CEDO în privința condițiilor din penitenciare trebuie rezolvată.

Idiot să fii și tot te întrebi ce l-a apucat pe Florin Iordache.

Condițiile din penitenciare fuseseră temă de discuție și-n Guvernarea tehnocrată. După venirea Guvernului Sorin Grindeanu, nu s-a întîmplat nimic în plus față de cele discutate și răsdiscutate pînă atunci pentru a justifica bizareria:

Un Guvern instalat cu un Program de reconstrucție a Țării debutează în forță cu o măsură privind Grațierea. Dacă opinia publică de la noi ar fi fost alarmată de un avertisment de la CEDO, de la Comisia Europeană, de la NATO, ar mai fi fost de înțeles precipitarea Guvernului român.

Dar așa?

Era de prevăzut că se ridica întrebarea:

Ce i-a apucat?

Și cum acest nitam-nisam n-a beneficiat de nici o explicație temeinică făcută cu modestie, imediat s-a ivit suspiciunea că Grațierea vizează penali de casă ai PSD.

Pînă pe 31 ianuarie 2017, am dus-o într- un Scandal uriaș în chestiunea Grațierii.

Electoratul PSD, deloc sensibil la condițiile din pușcărie, a intrat în alertă:

Ies din pușcărie tîlharii, violatorii? Pe 31 ianuarie 2017, vine lovitura! Guvernul decide, în plină noapte, într- o ședință în care nu se anunțase presei ceva, modificarea Codurilor Penale prin Ordonanță de Urgență și trimiterea la Parlament a Grațierii.

Altă dandana.

Prezentată pînă atunci ca urgența urgențelor, Grațierea e trimisă la Parlament.

Modificarea Codurilor prezentată pînă atunci ca putînd să mai aștepte e adoptată prin Ordonanță de Urgență, în disprețul reacției celor din Justiție. Mai mult, modificarea e adoptată fără a mai aștepta răspunsul CSM. O asemenea decizie rar mi-a fost dat să întîlnesc în istoria postdecembristă.

Întrebarea ce i-a apucat? devine și mai limpede.

Chiar așa?

Ce i-a apucat pe PSD-iști?

Există trei explicații posibile:

1. Ordonanța rezolva problemele în Justiție ale unor lideri PSD și ALDE și ea trebuia dată cu orice risc.

2. Liviu Dragnea a fost asigurat că Binomul Klaus Iohannis- Sistem nu va reacționa decît de ochii lumii.

3. Liderii PSD au comis o prostie pur și simplu

Între aceste trei posibilități nu știu pe care să pariez.

Dvs ce părere aveți? Care dintre cele trei e valabilă? Aveți dvs o altă explicație?

N. B. Sergenții majori de la SRI au lansat pe rețelele sociale o campanie de compromiterea a mea ca un neghiob în materie de device. Mi se atribuie întrebarea „Cine i-a dotat pe cei din Piață cu telefoane cu lanternă?” Întrebare idioată menită a dovedi că sunt atît de analfabet într-ale deviceurilor încît n-am habar că telefoanele mobile au aplicație de lanternă. N-am zis nicăieri chestia asta:

1. N-am dus o campanie împotriva Pieței. Din cînd în cînd am sesizat unele deosebiri față de manifestațiile clasice de protest.

2. Mă pricep la device- uri mai mult decît mulți tineri de azi.

Am scris aceste rînduri nu pentru a da o dezmințire, demult am învățat că așa ceva e o splendidă inutilitate în țara guguștiucilor din Poiana lui Iocan, ci pentru a semnala încă o dată de ce-i în stare SRI-ul pe care Comisia PSDistă de Control parlamentar se face că-l controlează. Mizeria e cu atît mai mare cu cît cei de la SRI știu din surse sigure că mă pricep la device-uri.