,,Președintele Jair Bolsonaro are o înțelegere foarte ciudată asupra a ceea ce este democrația și acest fapt el îl demonstrează nu numai în izbucniri. Întrucât nu respectă limitele instituționale, sfârșește prin a crea fricțiuni succesive cu sistemul judiciar, puterea republicană care aplică legile, indiferent dacă sunt sau nu pe placul puternicilor zilei, o caracteristică republicană repugnantă pentru spiritele autoritare'', se spune într-un editorial publicat de O GLOBO și citat de Rador.
Redăm integral editorialul:
Acestea sunt cauzele de bază ale scurtcircuitelor politico-instituționale produse de reacțiile necuvenite ale președintelui faţă de acţiunile justiției și ale Ministerului Public. Nimic nou nu apare în fricțiunile fireşti dintre puterile pe care un fost deputat cu mandate cu o vechime de 28 de ani la Brasilia să nu le fi văzut. Și nu știe ce face punând "capăt" Tribunalului Suprem. De altfel, inutili, deoarece țipetele nu sunt de folos Constituției.
Momentul este deosebit de încărcat pentru Bolsonaro și familia sa, deoarece două anchete prezidate de judecătorul de la Tribunalul Suprem, Alexandre de Moraes - referitoare la producerea de fake news, de ameninţări la adresa Tribunalului şi a magistraţilor săi şi la organizarea de manifestaţii antidemocratice - sunt în desfășurare la STF (Tribunalul Suprem Federal).
Marți, Alexandre de Moraes a anulat secretul bancar a 11 parlamentari bolsonarişti, zece deputați și un senator, în verificarea surselor de finanțare pentru aceste manifestații, o modalitate indicată de a descoperi funcționarea unor organizațiilor infracţionale. Anterior, de duminică până luni, Poliția Civilă de la Brasilia a arestat autorii unei salve de artificii asupra Tribunalului Suprem, grup pe care Bolsonaro l-a numit deja "baza" lui.
Judecătorul de la STF a fost victima unor amenințări sordide din partea unor falange bolsonariste, deși ancheta referitoare la manifestaţii a fost inițiată la cererea procurorului general al Republicii, Augusto Aras, precum și anularea secretelor bancare ale parlamentarilor. Ceea ce ar trebui să-l determine pe Bolsonaro, care suferă mereu de crize persecutorii, să nu mai vadă Tribunalul Suprem drept un centru al conspirațiilor.
Marți seară, Bolsonaro a replicat pe Twitter că "va lua toate măsurile legale" pentru a proteja Constituția și libertatea brazilienilor. În urma executării mandatelor împotriva parlamentarilor, deja ieri dimineață a dat asigurări fanilor că-i așteaptă la intrarea în [Palatul] Alvorada (reşedinţa preşedintelui Braziliei; n. trad.), într-una dintre acţiunile sale oscilante, "că se apropie momentul în care totul să fie pus la locul său". El s-a plâns că în nici o democrație nu sunt anulate secrete [bancare] în acest fel. El a uitat că președinții Camerei (Eduardo Cunha), al Senatului (Renan Calheiros) și al Republicii (Michel Temer) au avut anulat secretul bancar.
Președintele se plânge și viața continuă: Tribunalul Suprem a format o majoritate de voturi care garantează constituționalitatea anchetei referitoare la ştirile false și, prin urmare, continuarea unei alte linii importante de investigații ale subsolurilor bolsonariste.
În democrația lui Bolsonaro, deciziile sistemului judiciar care l-ar afecta pe el, familia și adepții nu ar conta. Dar nici nu ar fi democrație. (Editorial)