Problema Libanului nu rezidă în faptul că președintele este creștin maronit, primul-ministru musulman sunnit, iar președintele Parlamentului este musulman șiit. De asemenea, nu constă în împărțirea Parlamentului între jumătatea creștină cu diverse nume (maronită, ortodoxă, armeană, melchită) și jumătate musulmană (sunnită, şiită, pe lângă druzi și alauiți). Se poate, chiar, pune la îndoială această distribuție. Greutatea sistemului libanez îşi are originea, totuși, în puterea mişcării Hezbollahului. Deoarece deţine arme, provoacă un dezechilibru al cântarului care încearcă să distribuie puterea între diferitele curente sectare libaneze.

Pentru a fi clar, Libanul are o serie de alte probleme, precum corupția enormă, neglijenţa, incompetența și lipsa de acţiune a autorităților, incapabile să construiască un stat capabil să ofere populației electricitate și colectarea gunoiului, deși până de curând avea un venit pe cap de locuitor al unei ţări precum Brazilia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu problema armelor mişcării Hezbollah, o grupare considerată  teroristă de către SUA și de o serie de ţări europene. De ce această organizație dispune de rachete împotriva Israelului? Care ar fi avantajul pentru Liban în a avea un conflict cu Israelul? Ce a câștigat Libanul din războiul mişcării Hezbollah împotriva israelienilor din 2006, în afară de ruine și sicrie?

Israelul are, de fapt, un istoric de implicare în conflictele libaneze. În anii ’80, a ajuns să ocupe Beirutul în alianță cu milițiile creștine, cum ar fi Falange, pentru a lupta împotriva forțelor palestiniene. Au existat episoade foarte grave, ca atunci când acești milițieni creștini i-au masacrat pe palestinieni în taberele de refugiați Sabra și Chatila, ucigând sute sau chiar mii de oameni, inclusiv femei și copii. Ulterior, israelienii s-au retras, rămânând în sudul Libanului, sprijinind o miliție creștină, la fel cum Iranul susţinea mişcarea Hezbollah. Au fost, de asemenea, episoade în care Israelul a fost condamnat pe plan internațional, cum ar fi bombardarea unui adăpost al ONU din Qana, în 1996, când au murit 16 copii.

Cu toate acestea, începând din anul 2000, Israelul s-a retras de pe aproape tot teritoriul libanez. El a rămas la Fermele Shebaa și Ghajjar. Dar acestea sunt zone mici, care au fost întotdeauna subiect de dispută între Liban și Siria până când israelienii au ocupat Înălțimile Golan în 1967. O problemă care ar putea fi rezolvată prin negocieri. Prin urmare, nu există nici o justificare pentru ca mişcarea Hezbollah să aibă propria armata șiită. Apărarea Libanului trebuie să fie făcută de către armata libaneză, cu soldații săi creștini, druzi, sunniţi și șiiţi. A dori forțe armate exclusiv șiite înseamnă o ideologie rasistă, gruparea pro-iraniană considerându-i pe șiiţi superiori creștinilor, sunniților și druzilor. În Liban, toată lumea ar trebui să fie egală. Iar Libanul trebuie să-și apere interesele, nu pe cele ale Iranului. (Articol de Guga Chacra, editorialist)

Sursa: Rador