Secretara Consiliului Județean Gorj, a murit în cursul serii de joi în urma unui accident stupid. Colega ei, care se afla la volan, a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație și a intrat cu putere în ea.
Cele două ieșiseră joi seara în oraș, iar mai târziu, femeia ucisă a fost adusă acasă, de către o prietena și colega ei de muncă. Când victima cobora din mașină, șoferița a accelerat brusc în marșarier, lovind-o cu portiera și trântind-o la pământ, după care a trecut peste ea.
Gorj. O femeie a fost omorâtă, din greșeală, de prietena ei
Echipajele de salvare sosite la locul incidentului nu au reușit să îi salveze viața.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, la punerea în mișcare prin manevra de mers înapoi, a acroșat cu portiera o femeie, în vârstă de 56 de ani, care coborâse parțial din acel autoturism, a proiectat-o pe partea carosabilă și a trecut peste ea, continuându-și deplasarea în mod involuntar în marșarier”, a transmis poliția într-un comunicat.
Potrivit autorităților, impactul a dus la decesul femeii în vârstă de 56 de ani, iar corpul neînsuflețit al acesteia va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru necropsie.
Șoferița avea permis de conducere valid și nu era sub influența alcoolului. Polițiștii din Gorj au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Mesaj de condoleanțe din partea instituției unde lucra femeia
În urma evenimentului, Consiliul Județean Gorj a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia femeii, exprimându-și regretul pentru cele întâmplate.
„Cu sufletele îndurerate ne luăm adio de la cea care a fost buna noastră colegă și prietenă, prin sufletul ei sensibil și caracterul frumos, ELENA ECOBICI.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!
Cu profunde regrete transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată în mesajul transmis pe Facebook.