Părinții au pedepsit-o pe o fetiță de 11 ani luându-i telefonul; aceasta a vrut să se răzbune. Rezultatul: ea și frații ei au fost „confiscați” de statul norvegian.
Natalya Shutakova face apel la oficialii americani, inclusiv la președintele Trump, să-i elibereze copiii, născuți americani, din ghearele serviciilor norvegiene de protecție a copiilor, cunoscute sub numele de Barnevernet.
„Vreau să le cer responsabililor americani să examineze această situație. Vreau să-i avertizez pe toți cei care vor să călătorească în țările scandinave să fie atenți să nu cadă în capcană. Pentru că este o capcană. Și este aproape imposibil să scapi din ea.”
Shutakova este cetățean american de origine ucraineană, care a crescut în Atlanta. În septembrie 2018, trăia cu soțul ei și cu cei trei copii ai lor în sudul Norvegiei, când a rămas temporar fără slujbă.
În luna mai a anului următor, Barnevernet a bătut la ușa familiei sale și i-a luat pe cei trei copii de pătuțurile lor pentru a-i duce la un orfelinat.
Shutakova și soțul ei au fost acuzați de rele tratamente asupra copiilor, scrie LifeSiteNews.
Totul a început după ce fiica lor de 11 ani a defectat iPhone-ul, iar părinții i l-au luat pentru a o pedepsi.
Drept urmare, fata a mers a doua zi la școală supărată. Direcția școlii a convocat-o pe Natalya deoarece fiica ei nu avusese pachețel pentru prânz. Mama, care știa că îi pusese fetei în ghiozdan un pachețel cu mâncare, a promis că va veni la școală să lămurească problema.
Înțelegând că a fost prinsă cu minciuna, fata le-a spus profesorilor că acum va avea probleme și mai mari acasă.
Copila a retractat cele spuse într-o înregistrare video, pe care o vedeți mai jos:
Dar răul fusese făcut. Școala a sunat la Barnevernet, care s-a prezentat împreună cu poliția la domiciliul fetei, chiar în seara aceea.
De atunci, familia Natalyei a fost terorizată de Barnevernet.
„Nu ni s-a permis să ne vedem copiii până la 19 iunie”, a declarat femeia pe podcastul lui Jonathon van Maren, săptămâna trecută.
„Ancheta a durat circa două luni și jumătate. Apoi dosarul s-a clasat. L-au închis din lipsa oricărei dovezi.”
Dar acest lucru nu a permis Natalyei să-și recupereze copiii.
„În cursul ultimelor nouă luni, i-au mutat pe copii de cel puțin patru ori, la diferite familii, în orașe diferite. I-au separat în orașe diferite.”
„Sunt mamă de 11 ani, așa că am ceva experiență, și nu am avut nici un fel de problemă în Statele Unite... Însă, imediat ce ajungi în Norvegia, te etichetează ca părinte rău. Nu te potrivești cu standardele lor. Nu ești suficient de bun. Nu au putut dovedi violența. Acum încearcă să spună că abilitățile noastre de părinți nu sunt suficient de bune.”
Peste 25.000 de persoane au semnat o petiție CitizanGo către guvernul norvegian pentru a-i elibera pe copii.
Natalya a discutat zadarnic în mai multe rânduri cu parlamentari norvegieni și cu personalul ambasadei SUA la Oslo.
„Ceea ce fac ei de obicei este să trimită o scrisoare la ambasadă iar ambasada răspunde că «urmărim îndeaproape situația». Ambasada ne-a promis că «vom ajunge într-o nouă instanță în aprilie». I-am scris și lui Trump.”
Și femeia a continuat disperată:
„Speranța mea este că oficialii americani se vor implica direct. Guvernul SUA trebuie să ia măsuri. Nu am nici o încredere în tribunalele norvegiene. Ele sunt întotdeauna de partea Barnevernet.”
Natalya i-a mai avertizat încă o dată pe alți americani să nu viziteze nordul Europei:
„Îmi pare foarte rău că am venit aici. Când ești creștin nu îți dorești să ajungi într-o țară socialistă cu copiii tăi... Este periculos aici în Norvegia.”