Accident natural cu urmări tragice în Brazilia, acolo unde mai mulți turiști au fost grav afectați după ce un bloc de piatră s-a prăbușit peste o barcă.
Tragedie petrecută în Brazilia, pe lacul Funas, acolo unde victime au căzut mulți turiști care se aflau în câteva bărci și vizitau zona. Bilanțul anunțat de autoritățile din „Țara Cafelei” este înfiorător. Cel puțin șapte persoane au murit și 32 de persoane au fost rănite, iar alte trei persoane sunt date dispărute.
O tragedie petrecută din cauza ploilor abundente care au căzut în ultimele zile în acea zonă. Echipele de salvatori au încercat să dea de urma turiștilor care au dispărut
Deastrul s-a produs atunci când un fragment uriaş de stâncă s-a prăbuşit sâmbătă peste mai multe bărci de agrement în care se aflau turişti, pe lacul Furnas, din oraşul brazilian Capitolio. Lacul, care se află în statul Minas Gerais, a fost afectat de curând de inundaţii de proporții.
În urma impactului foarte violent, cel puțin una dintre bărci s-a scufundat, în timp ce altele au reușit să scape. Scafandrii și elicopterele au căutat în apă persoanele dispărute. Un videoclip ce a fost posta pe internet arată momentul în care stânca se desprinde din peretele canionului, în timp ce privitorii încearcă să strige și să îi avertizeze pe cei aflați în bărcile de dedesubt. „Acea bucată va cădea”, „Ieși de acolo”, se aude pe înregistrarea respectivă.
Pompierii sunt de părere că precipitaţiile puternice din ultimele zile au pus presiune pe pereţii canionului, provocând în cele din urmă desprinderea stâncii.
O destinație foarte atractivă, datorită defileurilor spectaculoase care sunt luate cu asalt de turiști. Se află la 280 de kilometri de orașul Belo Horizonte
Oraşul Capitolio, care este situat la aproximativ 280 de kilometri de Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais (sud-est), este o destinaţie turistică foarte populară pe tot parcursul anului. Și asta datorită defileurilor impresionante care pot fi vizitate cu ajutorul bărcilor și care oferă un spectacol vizual de neuitat pentru turiști.