De-a lungul celor aproape, fix,  o sută şasezeici și cinci de ani care ne despart de întîmplare, s-a încercat , mereu şi mereu, să se dea o explicaţie urmelor pe zăpadă din Devonshire.  Zoologii, naturaliştii şi biologii s-au înverşunat, de-a lungul anilor să furnizeze o explicaţie ştiinţifică plauzibilă.  Că urmele ar fi fost ale unui poney sau măgar - această posibilitate a fost îndepărtată încă de la început, deoarece nici un animal sau pasăre, nici un biped sau patruped, nu lasă urme strict dispuse pe aceiaşi dreaptă. De altfel nici forma sau mărimea pasului nu corespunde nici unui animal cunoscut.  Apoi s-a avansat explicaţia că urmele ar fi putut fi făcute de o pasăre - o lebădă, de exemplu cu o malformaţie la labele picioarelor. Partizanii acestei teorii au renunţat însă repede la ea cînd s-a adus  în discuţie faptul că o lebădă nu merge pe jos 100 de mile, cînd poate foarte bine … să zboare!  S-a mai spus că putea fi vorba de un stol întreg de gîşte sau lebede. Oricum lîngă urmele pe zăpadă nu s-a găsit niciodată un fulg sau o pană şi pînă la urmă semnele de copită sunt foarte departe de cele lăsate de lăbuţele palmate ale lebedelor sau ale gîştelor.  Zoologii au ţinut cu tot dinadinsul să facă ca urmele de copite din Devonshire să aparţină, fie unui iepure ciudat, fie unui comun şoricel de pădure gigant.  Aceste animale lasă, într-adevăr, urme liniare cînd ţopăie prin zăpada proaspătă.  În anumite condiţii, săritura unui şoricel de pădure, foarte mare, cînd zăpada este în curs de topire, poate lăsa urme care amintesc de copitele din Devonshire. Reputatul zoolog care a propus această soluţie a pierdut însă, din vedere, că un şoricel nu poate traversa un estuar lat de peste trei kilometri sau trece printr-un zid de cărămidă.

 

Pe de altă parte, fermierii şi vănătorii din Devonshire, cărora li s-au alăturat naturalişti şi ofiţeri, văzuseră cu siguranţă nenumărate urme lăsate prin zăpadă de şoricei şi iepuri.  Este greu de crezut că puteau confunda şirul de copite cu nişte banale urme lăsate de rozătoare, fiind ca toţi englezii de la ţară, oameni familiarizaţi cu tainele naturii şi mari amatori de vînătoare.  Un cangur, ba nu, un dromader scăpat de la circ, cîţiva pinguini scandalagii, o focă ciudată, o zebră, sau un struţ şchiop - au fost alte propuneri zoologice pentru rezolvarea ştiinţifică a urmelor Diavolului.

 

În ultimii ani, amatorii de SF cu orice preţ au făcut din "unipod" o sondă extraterestră.  Obiectul fabricat de o civilizaţie mult superioră tehnologic este trimis pe Terra periodic ca să înregistreze progresele omenirii şi să se constate dacă s-a atins baremul pentru a fi primită în "Marele Cerc" un fel de UE, ONU şi NATO galactic. Sonda spaţială respectivă este prevăzută cu o şenilă unică şi un motor gravitaţional sau antigravitaţional care îi permite să facă toate giumbuşlucurile arătate în întîmplarea din secolul XIX.  O întrebare de bun simţ, ca de exemplu: da' de ce mai are nevoie de şenilă, dacă are motor antigravitaţional, a fost îndepărtată ca o muscă supărătoare de amatorii de extratereştrii: da' de unde ştii tu cum construiesc "ei" şi la ce foloseşte sonda extratereştrilor?  Clar!

 

Nu mi-a fost prea clar ce căuta sonda omuleţilor verzi prin Antarctica, decît doar dacă nu voia să constate rezultate negative ale integrării pămîntenilor în Galaxie.  Adică, uite dom'le aştia nu au făcut nimica cu banchiza, în timp ce noi ne-am mai depărtat de ei cu trei milioane de ani lumină. Dacă o ţin tot aşa, nu o să-i primim niciodată în Marele Cerc! Mare pagubă, ştim noi alte "cercuri" în care am fost băgaţi de nu mai avem aer!

 

Dacă totul nu a fost decît o imensă glumă ?! ”Fake news” păcaleală turistică de secol XIX? Am văzut pe "Discovery" că cercurile din holdele de cereale, s-au dovedit a fi opera a doi bătrînei puşi pe şotii şi nu locurile de aterizare ale OZN-urilor sau încercări de comunicare ale cine ştie cărei civilizaţii extraterestre.

 

Dar, dacă, a fost, totuşi...   Diavolul?! Doamne iartă-mă, în oraș divolul apare în multe ipostaze: bani, mărfuri scumpe, bijuterii de aur, femei frumoase, politicieni, ecologiști, afaceriști care îți propun afacerea secolului care o să te umple de bani etc etc. În pustnicia mea nu are pe cine să trimită, așa că vine în persoană. Dar nu a nins aici, în Prahova submontană, lângă Castrul roman Fulmen și Rumi Dava, ca să-i văd urmele... dar poate ninge mâine, doar este o altă zi!