Fuga la Bateau-Mouche. In sfarsit Parisul le inchide si copiilor mei gura. Nu mai scoate unul, o vorba. Mai asculta Edith Piaf, mai se bucura sa il auda pe Joe Dassin, mai fredoneaza un "O, Champs-Elysee"… Ghida se amuza, cred ca suna un pic a moldoveneasca, acest cantec, din gura lui Victor.
Parisul curge frumos, pe langa Sena… Sunt dezamagita pentru ca imi dau seama brusc cate nu am vazut, decat de departe. Mai ai nevoie de o viata ca sa te bucuri de tot ce e in jurul tau, in Paris.
Trecem pe sub unul dintre poduri. Ni se povesteste ca, daca inchidem ochii si ne punem o dorinta, ea se indeplineste. Le traduc copiilor si ei se executa rapid. Ma trezesc ca ii inchid si eu, ca o natanga. Nu ajunge ca vad Parisul tragand dupa mine doi copii obositi, iar sotul meu isi doreste macar sa ma tina de mana in orasul indragostitilor…
Ce dorinta imi pun absolut automat, fara planuri, fara ganduri anterioare, fara logica? Sa ma intorc, dragilor, la Paris cu sotul meu si cu cei doi ingerasi, carora le-au cam cazut aripile zilele astea.
Luptam pe mai multe fronturi: ar fi dorinta de sub pod, steaua din fata Notre Dame, Mos Craciun… Daca punem la socoteala si snurul de martisor pe care-l legi de un copac, dupa Babe, avand in felul acesta dreptul la implinirea unei dorinte secrete, succesul e asigurat. Ajungi acasa si despachetezi temporar. Trebuie numai sa crezi, iar dorintele ti se pot indeplini…
Recomandările noastre
