Cu toate că SUA au reintrodus în această lună sancţiuni care vizează sistemul financiar al Teheranului, o nouă serie de măsuri sunt programate pentru a fi aplicate în luna noiembrie, domeniul petrolier fiind vizat în mod special. Fără să se țină cont de sancțiunile SUA, Comisia Europeană a aprobat joi acordarea unui ajutor de 18 milioane de euro pentru Iran, inclusiv pentru sectorul privat din această ţară.
Justificarea CE ar fi că suma va fi acordată pentru a contrabalansa efectele sancţiunilor americane şi a salva acordul nuclear din 2015.
Uniunea Europeană este „angajată să susţină” acordul nuclear din 2015, a subliniat joi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.
„Acest nou pachet va extinde relaţiile economice şi sectoriale în zone care sunt în beneficiul direct al cetăţenilor noştri”, a adăugat ea.
Proiectele aprobate joi fac parte dintr-un pachet mai amplu de 50 milioane de euro de asistenţă economică şi socială pentru Iran, convenit în urma acordului din 2015.
UE va aloca 8 milioane de euro pentru sectorul privat iranian, în special asistenţă pentru întreprinderi mici şi mijlocii cu mare potenţial şi pentru Organizaţia de Promovare a Comerţului. Alte 8 milioane vor fi destinate unor proiecte de mediu, iar 2 milioane vor ajuta la combatarea efectelor drogurilor.
După ce preşedintele Donald Trump a retras SUA din acordul semnat în 2015, Uniunea Europeană încearcă să ţină în viaţă înţelegerea, menită să împiedice Iranul să dezvolte bomba nucleară, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale şi al oferirii unor stimulente economice.
Cu toate că SUA au reintrodus în această lună sancţiuni care vizează sistemul financiar al Teheranului, o nouă serie de măsuri sunt programate pentru a fi aplicate în luna noiembrie, domeniul petrolier fiind vizat în mod special.