În nordul Dobrogei, în județul Tulcea, stă ascunsă între dealuri comuna Niculițel, fiind în centrul „triunghiului mănăstirilor”. În sec. IX. î.Hr. se arată în izvoarele istorice că această zonă era locuită de populația getică. Comoara de preț a localității o reprezinta, ca și acum, Bazilica paleocreștină, datând din sec. III-IV d.Hr – fiind cea mai veche construcție de acest gen din România și un monument unic în Europa, cât și cel mai timpuriu exemplu de transpunere a concepțiilor arhitecturale greco-romane în arhitectura paleocreștină.

Se poate spune că oriunde calci pe suprafața pământului localității, calci pe un pământ sfânt. Așa este de părere părintele Ioan Onea, preotul paroh al Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva. „În Martirologiul Hieronymian sunt amintiți pătimitorii pentru Hristos: Zotic, Attal, Eutic, Kamasis, Iulia, Quirinus, Saturnina, Galdun, Ninnita, Fortunio și alțti 25 de nume pe care nu le știm, iar în Martirologiul Siriac este pomenit martirul Filip. Dintre aceștia, patru sfinți martiri au fost descoperiți, iar când va dori Dumnezeu, vor fi descoperiți și ceilalți. Peste tot pe unde calci în localitate, poți spune că se află sfinte moaște”, povestește pentru EVZ părintele Ioan Onea.

 

Ce părea o comoară materială s-a dovedit a fi o comoară spirituală

În urma unei ploi torențiale din 1971, la o răscruce de drumuri a ieșit la lumină o cupolă, „o comoară”. Dornici de a se îmbogăți, localnicii s-au dus la fața locului și au spart cuplola sub care ar fi fost o comoară, numai că au avut parte de o surpriză. „Am fost acolo, iar când am spart, a iești un miros frumos. Ne-am uitat înăuntru și am văzut niște oase și ne-am speriat. Nu știam ce am descoperit”, își aduce aminte tanti Maria din Niculițel. Iar astfel localnicii au descoperit una dintre cele mai de preț comori ale creștinismului de pe teritoriul țării, devenind astfel Ierusalimul românesc.

„Aici și acolo, sângele martirilor Zotticos, Atalos, Camasis, Filippos”

Locuitorii fiind alertați de ce au găsit, au anunțat autoritățile. Pe 29 septembrie 1971, au început săpăturile, descoperindu-se un mormânt din piatră și cărămidă, iar într-un sicriu comun din lemn de brad, patru schelete. Pe pereții interiori ai mormântului, era scris în greacă „Aici și acolo sângele martirilor: Zotticos, Atalos, Camasis, Filippos”. Această inscripție a fost descifrată de Alexandra Ștefan, de la Institutul Arheologic București. Arheologul Victor Henrich Baumann, cel care a condus cercetările, spunea că „Scheletele erau așezate în poziție orizontală, pe spate, cu capul spre intrare, iar racla, aflată într-o stare avansată de degradare, fusese deranjată de molozul căzut cu prilejul spărturii făcute de localnici. Scheletele, aflate în conexiune anatomică, erau însă decalcifiate și măcinate. Nu s-au găsit urme de vestimentație sau alte accesorii vestimentare. Pereții de est și de vest ai criptei conțineau inscripții incizate în tencuiala crudă și vopsite apoi cu ocru roșu, referitoare la numele și calitatea martirilor creștini înhumați în sicriul colectiv.”

Cea mai veche raclă din lume

În momentul de față, racla unde au fost descoperiți Sfinții de la Niculițel se află expusă în Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea. Despre aceasta arheologul Florin Topoleanu spunea că este cea mai veche raclă creștină păstrată, cunoscută până acum în lume.

 

Un mormânt construit sub o catedrală

Preotul Ioan Onea ne explică că cercetările arheologice s-au realizat în mai multe etape: „Pentru că au intuit ce se află ascuns de veacuri acolo, arheologii au realizat cercetări în mai multe etape și au stabilit că această criptă, care a adăpostit Sfintele Moaște, se afla zidită sub Masa Sfântului Altar a unei catedrale cu trei nave, construită și îngroptată încă din antichitate. Acest lucru este o dovadă veche a creștinismului de pe aceste meleaguri, mai ales că cercetările ulterioare sub această criptă au scos la iveală 110 fragmente de oase mărunte, provenite de la două persoane, unele cu urme de arsură”.

Arheologul Florin Topoleanu, spunea că „cei doi creștini se pare că au fost martirizați în altă parte, poate peste Dunăre, iar rămășițele lor arse au fost aduse și depuse împreună cu cei patru în martiriconul de la Niculițel, acordându-li-se cea mai înaltă cinstire”. Unii niculițeni încă așteaptă să fie redați acești sfinți martiri, dar se pare că „încă sunt ascunși de autorități”, spun ei.

Cine sunt Sfinții care veghează Niculițelul

Acești patru mucenici au fost martirizați fie în timpul persecuției lui Dinoclețian (303- 304) sau cea din timpul împăratului Liciniu (319-324), în localitatea Noviodunum – azi orașul Isaccea. În urma cercetărilor se crede că aceștia au fost ostași în armata romană, iar pentru credința lor în Hristos au fost condamnați la moarte prin tăierea capului cu sabia. După acest eveniment, oamenii au recuperat trupurile lor și i-au adus să-i îngroape la Niculițel, fiind o localitate mai ferită. Noaptea, pe ascuns, creștinii veneau la mormântul lor, îl tămâiau, se rugau și le aprindeau lumări. Iar acest lucru se întămpla la mormintele tuturor celor care își dădeau viața pentru Dumnezeu. „Ei au făcut parte din ceata mărturisitorilor lui Hristos, atunci când Hristos trebuia să nu fie mărturisit în Imperiul Roman”, povestea despre Sfinții Mucenici Preasfințitul Damaschin în 2009, vrednicul de pomenire episcop al Sloboziei și Călărașilor.

Martirii furați din calea autorităților

Sfinții Mucenici au rămas în acea criptă multă vreme, pe ploaie, pe zăpadă, sub pretextul autorităților că descoperirea trebuie să fie cercetată de către specialiști de la Tulcea și București, până când, în noaptea de 17 ianuarie 1973, au fost „furați” de către Preasfințitul Gherasim – episcop vicar al Arhiepiscopiei Dunării de Jos și de preotul consilier Dumitru Capaciurea, și duși spre cinstire la vreo șase kilometri, la Mănăstirea Cocoș. Această scenă este imortalizată și pe pereții Bisericii Sfântului Athanasie cel Mare din localitate.

Modernizarea îndepărtează pelerinii

Atât locuitorii Niculițelului, cât și pelerinii din țară, sunt nemulțumiți de modernizarea acestui monument. „Totul s-a transformat prea mult în muzeu și se pierde esența acestui loc sfânt. Intrăm, admirăm și plecăm. Nu putem să atingem mormântul sfânt, nu avem unde să ne închinăm. Numai o rugăciune în gând înălțăm către Sfinții Mucenici. Ar trebui să se construiască o Catedrală aici, nu un muzeu. Iar după ce au modernizat-o, totul pare mult mai rece”, povestește cu tristețe doamna Ionela, om de-al locului. În 2015 s-a finalizat proiectul de reabilitare și modernizare a monumentului paleocreștin, cu o investiție de 11 milioane de lei, fonduri provenite de la Uniunea Europeană. Pe 18 aprilie 2016, premierul de atunci al României, Dacian Cioloș, a vizitat acest monument și a afirmat că „e un exemplu despre cum pot fi puse în valoare multe astfel de obiective pe care le avem pe teritoriul țării și cum se pot integra într-un concept mai larg de turism, apropo de această regiune Dobrogea, care se află dincolo de Delta Dunării și care ar atrage sigur foarte mulți turiști”.

 

Sanctuarul României și legătura cu Sinodul I Ecumenic

„În Niculițel se află una dintre marile biserici din primele secole, drept dovadă, aici s-au descoperit moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip și a altor doi martiri neidentificați cu numele. Niculițelul, pentru mine, este sanctuarul cel mai important. Locul acela a fost însemnat de Dumnezeu ca o minune, întrucât, în noaptea de 3 spre 4 iunie 2001, am readus în urma unei procesiuni Sfintele Moaște în martirionul unde au stat 17 secole. La ora 2 noaptea, în timp ce citea Psaltirea, o lumină de sus, mult mai luminoasă decât lumina din interior, a intrat în acel martirion, arcuinduse, ceea ce tehnic e imposibil după cum au spus specialiștii. Tot la Niculițel se mai află și cea mai veche Biserică din țară, în picioare. Această biserică este una cu tradiție, care a trecut peste multe vitregii și trebuie să o valorificăm. Este închinată Sfântului Athanasie cel Mare, mai ales că acest sfânt nu este nicăieri cinstit în mod special, dar în secolul acela. Se vede astfel, legătura strânsă pe care a avut-o Niculițelul cu perioada Sfinților Părinți și a Sinoadelor Ecumenice, pentru că Sfântul Athanasie este cel care a participat la Sinodul I Ecumenic. Iată ce reper minunat avem”, a declarat pentru EVZ Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

 

Biserica ascunsă în pământ

Tot de creștinismul din aceste locuri are legătură și Biserica Sfântului Athanasie cel Mare din localitate, care datează din sec. XI-XII. Legenda care se transmite din moș-strămoși cu privire la numele localității Niculițel și cu descoperirea Bisericii Sfântul Athanasie, a fost povestită și jurnaliștilor EVZ de către moș Vasile, un localnic de 70 ani: „Se spune că pe vremuri, era un ciobănaș pe nume Niculăiță. Fiind el cu oile la păscut, se juca la un moment dat cu un cuțitaș în pâmânt. A lovit ceva tare. A început să sape, până când a descoperit o cruce. Atunci, speriat și văzând că această cruce mai e prinsă de ceva, a coborât repede în sat și a alertat oamenii. Aceștia, venind cu lopeți și hârlețe, au început să sape în jurul crucii, până când s-a descoperit o cupolă. Și au tot săpat vreme de mai multe zile, până când a iești la iveală o bisericuță. Minunându-se, au încercat să intre în aceasta, numai că nu au reușit. Atunci, au chemat preoții bisericii și episcopii și au început să facă slujbe, rugând fiecare sfânt să le deschidă ușile acesteia. Când au ajuns la invocarea Sfântului Athanasie cel Mare, atunci ușile bisericii s-au deschis, iar lumea a putut intra într-acesta.”

O biserică încărcată de istorie

În fapt, biserica datează din sec. XII-XIII. Aceasta a fost contruită pe un teritoriu de locuire romană, reamenajată de către bizantini, în decursul secolelor XI-XII, pe resturile incendiate ale unui complex de locuire anterioară. Biserica a fost refăcută la începutul secolului al XVI-lea și se utilizează până în prezent. Preotul paroh, Iulian Talpiș, a explicat pentru EVZ: „Această biserică veche și încărcată de istorie mai păstrează, drept mărturie, două picturi originale, atestate ca fiind din secolul XIII dar, dedesubtul unei picturi se mai găsește o pictură care, spun specialiștii, ar data din secolele X-XI. Dacă într-adevăr așa este, practic este cea mai veche biserică în funcțiune din România.”

 

O pictură expresivă și vie

Între anii 1988-1990, pictorul Grigore Popescu pictează biserică în tehnica murală. În pronaos se poate vedea scena prin care Preasfințitul Gherasim și preotul Dumitru Capaciurea iau Sfintele Moaște din Bazilica paleocreștină și le duc la Mănăstirea Cocoș. Pictura din bisericii este într-un acord deplin cu structura și cu elementele arhitecturale, punându-se în valoare reciproc. „Acum câțiva ani, într-o vizită la Bisericuță a Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, acesta a afirmat că pictorul Grigore Popescu s-a întrecut pe sine, fiind o pictură foarte expresivă și vie”, continuă să povestească părintele Iulian Talpiș

 

Arhitectura bisericii preluată din Bizanțul secolelor VI-VII

Structura arhitecturală a acestei bisericuțe este asemănătoare tipului de biserică cruciformă cu cupolă, o tipologie care nu este specifică arhitecturii românești, dar care este prezentă în arhitectura bizantină încă din secolele VI-VII. De-a lungul timpului, această biserică a suferit diferite modificări și consolidări, dar nu s-a schimbat forma originală a acesteia. „Singura modificare pentru această biserică este adăugarea pronaosului, iar după cutremurul din 1977 aceasta primește un sistem complex de consolidare, cu grinzi, centuri, beton armat, pentru conservarea și stabilizarea ei”, conchide preotul paroh Iulian Talpiș.

 

Un rege pentru eternitate

În vara anului 1998, locuitorii Niculițelului s-au bucurat de vizita Regelui Mihai I al României și al Reginei Ana. Majestățile lor au venit să viziteze Biserica Sfântul Atahanasie și Bazilica Paleoreștină. Toată suflarea s-a strâns în centrul comunei pentru a-i întâmpina, iar după aceea i-au însoțit în vizita lor.

 

Lumina Sfinților

Cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la descoperirea moaștelor Sfinților Mucenici de la Niculițel, în 2001, s-a organizat o procesiune în cadrul căreia acestea au fost purtate cu cinste de la Mănăstirea Cocoș, la bazilica din localitate. Sfintele Moaște au fost duse mai întâi la Isaccea – locul martirajului – iar seara au ajuns în Niculițel.

A urmat o slujbă neîntreruptă, iar noaptea s-a citit din Psaltire. În jurul orei două, în creierii nopții, fratele Gelu (astăzi, călugărul Efrem de la Mănăstirea Dervent), l-a rugat pe un altul să îi facă o fotografie, pentru a avea amintire.

Mai târziu, după ce filmul a fost developat, a putut fi observat un fascicul puternic de lumină care cobora pe lângă acesta și intra în interiorul criptei unde se aflau după 17 secole, moaștele sfinților. S-a atras atenția asupra acestei fotografii, deoarece raza de lumină nu avea o traiectorie dreaptă ci, la un moment dat, se curba pe lângă fratele Gelu și urma direcția unui cerc, ceea ce depășește legile fizicii.

Această fotografie a fost studiată de mulți fotografi, ingineri și alți specialiști și toți au confirmat veridicitatea și misterul ei. Această fotografie a ajuns și la părintele Petroniu Tănase, starețul schitului Prodromu din Sântul Munte Athos. După ce a văzut-o, a răspuns în scris plin de uimire: „Lumina care a apărut este lumină cerească, în cinstea Sfinților Mucenici când s-au reîntors la sălaș.

Fără îndoială, această lumină dumnezeiască este lumina sfințeniei Sfântului Duh de care s-au învrednicit Sfinții Mucenici prin jertfa lor, lumină nevăzută de ochii omenești, dar care s-a lăsat să fie prinsă de aparatul fotografic, ca o binecuvântare cerească peste cei ce făceau cu evalvie și cinste prăznuirea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip.”