O bandă de români, oprită din acțiune la Milano chiar când se pregătea să dea lovitura. Ce spargere vroia să dea

O bandă de români, oprită din acțiune la Milano chiar când se pregătea să dea lovitura. Ce spargere vroia să dea Carabinieri. Sursa: Arhiva EVZ

Ghinionistă a fost sâmbăta aceasta pentru cinci români și plină de noroc pentru carabinierii italieni care i-au prins.

Grupul de români dintr-o mașină s-a dovedit a fi o bandă de spărgători care tocmai încercaseră să dea o lovitură la o companie ce vindea telefoane mobile angro.

Gardienii au observat cinci persoane care se cățărau peste gardul companiei și care – la vederea lor – au fugit. Trei membri ai bandei au reușit să fugă, în timp ce doi dintre ei au fost prinși de carabinieri și blocați în timp ce încercau să urce într-o mașină cu număr de înmatriculare german. După ce au raportat incidentul la secție, carabinierii au primit și răspuns că e vorba de o mașină înmatriculată pe numele unui bărbat cu domiciliul în Germania.

Doi bărbați – un tânăr de 18 ani și unul de 34 de ani, ambii cetățeni români – au fost arestați sâmbătă, 4 martie 2023, după ora 23.00, la Bresso, în zona milaneză. În mașina lor au fost găsite obiectele cu care vroiau să spargă depozitul cu telefoane.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu departe, s-a descoperit o altă mașină, tot cu număr de înmatriculare german, în interiorul căreia s-au găsit 12 saci de pânză plini cu unelte de spargere, și cinci ventuze pneumatice cu verigi.

Cei doi români prinși au fost apoi arestați sub acuzația de tentativă de furt calificat, scrie și Milano Today.  Ceilalți trei români sunt căutați, informează gazeta românescă.com.

Altă bandă de români a fost destructurată în 2021

Polițiștii din Italia s-au întâlnit des cu bande de români care fie comit spargeri, fie fură mașini, fie coordonează rețele de prostituție.

Membrii unei grupări formată din nouă români care locuiau în provincia Monza din Italia au fost identificaţi şi arestaţi de Poliţia italiană, în 15 aprilie 2021. Anchetatorii au stabilit că românii foloseau tehnici paramilitare pentru a-şi asigura scăparea din locaţiile unde comiteau jafurile.

Cei nouă hoţi organizau totul până la cel mai mic detaliu. În ziua în care comiteau jafurile, furau maşini. Unele erau folosite pentru a bloca maşinile de poliţie care soseau la faţa locului, altele pentru a sparge porţile şi zidurile depozitelor de unde furau bunuri.

De asemenea, anchetatorii italieni spun că infractorii români dădeau foc la mai multe cauciuri şi le aruncau pe mijlocul străzii, relativ aproape de locul unde comiteau jafurile, pentru a distrage atenţia de la ceea ce făceau.

Umpleau microbuzele cu care veneau cu genţi şi haine de lux

S-a stabilit astfel că vehiculele pe care le foloseau fuseseră furate în orele care au precedat atacul. În total, pentru a comite cele 11 jafuri, hoţii români au furat 75 de maşini din provinciile Milano, Bologna, Florenţa, Pisa, Udine, Pordenone şi Arezzo.

Procurorul a demonstrat că membrii bandei acţionau într-un mod similar cu cel al militarilor. După ce umpleau dubele cu marfă, haine și încălțăminte de lux, le duceau la un garaj din Paterno Dugnano, la periferia nordică a oraşului Milano. De acolo urmau să fie vândute.

În cazul ultimului transport, nu au mai avut timp să îl plaseze pe piaţă. Cele 345 de genţi de piele de lux furate pe 13 aprilie 2021 au fost returnate proprietarului din Reggello, lângă Florenţa.