Cazul fetei arse în geamantan lângă comuna Ghimpaţi, din judeţul Giurgiu, începe să semene tot mai mult cu „Cazul Caracal”. Iar similitudinea nu constă în prezenţa focului în ambele cazuri. La Caracal, nici măcar nu s-a dovedit că vreuna dintre fete a fost incinerată, pe când la Ghimpaţi, lucrurile sunt clare.
Similitudinea între cele două cazuri constă în faptul că şi cei care anchetează la Caracal, şi cei care anchetează la Giurgiu, încearcă să ne vâre pe gât câte o poveste despre cum au dispărut Alexandra şi Luiza, respecziv cum a fost asasinată, Mihaela Sabina. Poveştile acestea, care nu se susţin în nici un fel cu fapte, ci doar pe nişte declaraţii care şi acelea pot fi demontate uşor, ne duc cu gândul că, în ambele cazuri, autorităţile încearcă să ne îndepărteze de adevăraţii făptaşi, căutând nişte ţapi ispăşitori.
Au salvat-o până au omorât-o
La Caracal, încă din prima zi a anchetei, s-a încercat inducerea ideii că Gheorghe Dincă este un lup singuratic, un criminal sărit de pe fix care acţiona de unul singur, împins de boala mintală pe fond sexual. Singur a răpit fetele, le-a siluit, apoi le-a ucis.
Când lucrurile au început să devină evidente că Dincă nu este nici pe departe un lup singuratic, că nici măcar nu ştia să arate locul unde a scăpat de rămăşiţele cadavrelor pe care pretindea că le-a ars, ni s-a mai vârât pe gât un „complice”. Ştefan Risipiţeanu, beţivul şi boschetarul oraşului, care s-ar fi înfruptat şi el din pradă. Povestea aceastui complice căzut din lună venea să întărească filmul de bază al infracţiunilor, cu Dincă, lupul singuratic. Care fusese nevoit să împartă o parte din pradă, pentru că fusese prins asupra faptului.
Povestea de la Ghimpaţi este şi mai halucinantă. Două femei, rivale ale victimei (nu se precizează la ce erau rivale, toate trei fiind prostituate păstorite de acelaşi proxenet) o surprind pe aceasta cum încearcă să se sinucidă, bând dintr-o sticlă cu otravă. Săritoare, au încercat să o salveze. Şi au salvat-o aşa de tare, încât i-au rupt coastele pe partea stângă, şi sternul. Văzând că nu mai au nicio şansă să o salveze, au lovit-o de mai multe ori în cap până au omorât-o. Ca să-i curme suferinţele, probabil. Puteţi crede o astfel de poveste? Să încercăm să o demontăm.
Sârma care nu-şi are rostul
Să nu uităm că victima Mihaela Sabina Mircea avea încheieturile mâinilor legate cu o sârmă. Dacă povestea livrată spre rumegare opiniei publice ar fi adevărată, de ce a trebuit ca celelalte două prostituate, iniţial salvatoare şi mai apoi criminale, să lege de mâini o femeie care se afla în agonie? Ce rău le putea face, dacă victima era în pragul morţii, astfel încât a trebuit să o imobilizeze.
Nu ţine nici povestea cu legatul de mâini după ce Sabina Mircea a murit, pentru a o putea transporta mai uşor. În primul rând că expertiza medico-legală arată că victima a fost legată la mâini când încă se mai afla în viaţă. În al doilea rând, ea a fost transportată cu acel geamantan în care i s-a dat foc. De ce să fie legată la mâini? Să nu poată deschide capacul geamantanului?
Aici este însă un element important. Crima a fost premeditată. Înghesuirea trupului de vreo 60 de kilograme al victimei în geamantan arată că acţiunea s-a făcut pe când nu se instalase rigiditatea cadaverică. Adică în primele cel mult trei ore de la asasinare. Asta înseamnă că, ori geamantanul exista la locul unde a fost asasinată Mihaela, adus din vreme, sau acolo era locul unde era păstrat, ori criminalul sau un complice a adus repede un geamantan suficient de voluminos ca să încapă în el victima. Mai degrabă credem că geamantanul se afla la faţa locului. Cert este faptul că Mihaela era moartă atunci când a fost înghesuită în geamantan, dar nu se instalase încă redoarea cadaverică. În plus, victima nu avea în plămâni urme de fum de la incinerare.
Dacă se stabileşte cu aproximaţie ora morţii, se poate stabili cu destulă precizie intervalul de timp în care a fost asasinată victima. Interval care, cercetat, mai ales cercetate alibiurile principalilor suspecţi, poate însemna un pas înainte în descoperirea criminalilor.
Coastele sfărâmate arată altceva
Cele două suspecte care au mărturisit că au omorât-o pe Mihaela Sabina Mircea, pretind că au sărit pe ea, când au văzut-o că bea otravă, ca să o salveze. Să-i facă o resuscitare. Asta au auzit-o probabil la intervenţiile SMURD-ului care, încercând să resusciteze victima, din păcate câteodată, apăsând prea tare pe piept cu acele aparate cu şocuri electrice, se mai întâmplă să se fractureze câte o coastă. Nu este cazul aici. Ordinea leziunilor a fost stabilită astfel: ruperea coastelor pe partea stângă, strivirea sternului şi apoi loviturile în cap. Cauza morţii însă nefiind loviturile la cap, ci hemoragia internă provocată de loviturile la corp.
Victima avea coastele rupte numai pe partea stângă. Ceea ce înseamnă că din acea parte a venit atacul. Coastele se pot rupe astfel în două feluri. Fie cineva care intenţiona să o şi violeze a atacat-o, a culcat-o la pământ pe partea dreaptă, după care a presat-o cu genunchiul pe coasetele stângi până i le-a rupt, după care a violat-o, fie au fost rupte în urma unei lovituri puternice cu piciorul.
Legiştii spun că au dovezi că Mihaela a fost violată înainte de a fi ucisă. Asta înseamnă că prima variantă, cea în care agresorul, aflat deasupra victimei, îi presează coastele cu genunchiul pentru a o imobiliza este mai aproape de adevăr.
Sternul spart
Osul stern este unul destul de solid. El ţine coastele care alcătuiesc cutia toracică, cea care protejeză plămânii, dar este şi scut pentru un organ vital: inima.
Spargerea sternului este greu de crezut că a fost făcută de o femeie sau două, pentru că este nevoie de forţă. Una singură, nu ar fi reuşit. Iar două, căci două sunt cele care au mărturisit crima, ar fi trebuit să lovească amândouă odată. Imposibil aproape. Şi fără motiv. Dacă voiau să o ucidă, o puteau lovi direct în cap.
Mai degrabă, sternul sfărâmat, coroborat cu mâinile legate cu sârmă, arată că fata a fost schingiuită înainte de a muri. Bătută crunt, de i s-au frânt oasele. Ca să fie dată de exemplu celorlalte prostituate, pentru că greşise cu ceva.
Otrava şi sârma
În urma examenului toxicologic, legiştii au stabilit că victima avea în sânge otravă. De altfel, tentativa de a bea otrava, spun cele două învinuite, că a fost motivul pentru care au sărit pe victimă ca să o salveze.
Să ne mai reamintim încă o dată de sârma cu care au fost legate mâinile femeii. Legătura era în faţă. Asta dovedeşte că atacatorul a vrut s-o pună în imposibilitatea de a se apăra. A făcut-o repede, cu ce a găsit la-ndemână. A legat-o în faţă, şi nu cu mâinile la spate, pentru că agresorul era aproximativ de forţă egală cu victima.
Apoi a schingiuit-o. Mâinile legate la repezeală cu sârmă, coroborate cu prezenţa otrăvii în corpul victimei, poate să sugereze şi faptul că a fost imobilizată pentru a i se turna otravă pe gât.
Totuşi, după cum am spus, moartea a survenit în urma hemoragiei interne provocată de loviturile la corp.
Putem de aici imagina o desfăşurare a evenimentelor. Victima este atacată, trântită la pământ, imobilizată cu genunchiul, violată, legată la repezeală cu sârmă, lovită din nou în piept, iar când a leşinat a fost azvârlită ori într-o debara, ori sub o chiuvetă, ori într-un alt loc asemănător, unde şi-a revenit şi a găsit otrava cu care a încercat să se sinucidă. Apoi agresorul, văzând că Sabina Mircea nu mai are nicio şansă să mai trăiască, a lovit-o şi în cap, să fie sigur că a murit, după care a înghesuit-o în geamantan şi a dus-o pe câmp unde a incendiat-o.
Convingerea noastră este că în maşina care a dus valiza, nu era doar un singur individ, ci cel puţin doi. Unul la volan, altul care a dus geamantanul lângă şosea şi i-a dat foc, în timp ce celălalt întorcea maşina, ca să poată să dispară până ce flacăra, vizibilă în întuneric, nu alerta ceilalţi participanţi la trafic, şoseaua spre Ghimpați fiind foarte aglomerată.