Agenţi ai Scotland Yard (poliţia metropolitană londoneză) au debarcat dintr-un avion aflat pe punctul de a decola de pe aeroportul Heathrow o adolescentă de 15 ani care voia să se alăture jihadiştilor Statului Islamic în Siria, a relatat miercuri presa britanică, citată de AFP.
Potrivit London Evening Standard, tânăra economisise în secret suma pentru un bilet, doar dus, pentru Istanbul. Ea a fost reţinută pe 6 decembrie în timp ce avionul în care se afla era deja în faza de rulare.
Poliţia britanică a confirmat miercuri că o tânără de 15 ani, din cartierul defavorizat Tower Hamlets din estul Londrei, fusese dată ''dispărută pe 6 decembrie'' şi că ea a fost găsită şi predată de la acea dată familiei sale.
În schimb, aeroportul Heathrow a refuzat să comenteze ştirea. Autorităţile britanice estimează la peste 500 numărul britanicilor plecaţi în Siria sau Irak pentru a se alătura Statului Islamic, dintre care aproape jumătate ar fi revenit în regat.
Poliţia britanică a efectuat în ultimele luni numeroase arestări în mediile extremiste, în timp ce nivelul alertei de securitate a fost ridicat la ''grav'' în luna august.