Julia Christina Griseri este o tânără actriţă care a descoperit scena teatrului şi a filmului în Franţa. Cunoscută publicului pentru diverse sketch-uri, în turnee estivale pe Coasta de Azur, a jucat în mai multe producţii de scurt şi de lung metraj, iar acum experimentează viaţa de artist în Paris.

Într-un interviu acordat pentru strada32.com, comunitatea românilor de pretutindeni, şi evz.ro, Julia Christina Griseri vorbeşte despre modul de percepţiei al artei româneşti în faţa publicului francez, despre cariera şi studiile care au adus-o, cu fiecare pas, mai aproape de teatru şi film. Liviana Mustafa: Viaţa ta este o aventură, în continuă mișcare, cu experiențe inedite. În ultima perioadă ai studiat, ai descoperit teatrul și ai început să joci pe scenele din sudul Franței. Cum a început aventura pe scenă? Julia Griseri: M-am născut în România, sunt româncă, am și origini grecești din partea mamei. Vorbesc curent româna, franceza, engleza, italiana, și puțin limba greacă și libaneză. Am călătorit mult, în Europa, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, ceea ce mi-a deschis ochii, mintea și sufletul, m-a făcut să înțeleg că suntem peste tot aceleași creaturi, cu dorințe, bucurii, tristeți, decepții, amintiri și vrem același lucru: să fim iubiți și apreciați pentru ceea ce facem.

Dar, uneori, orgoliul e mai puternic, ordinea cuvintelor "dragoste&orgoliu" e aleatoare, și lipsa de comunicare ne împiedică de asemenea. Aceasta este, de altfel, tema viitorului meu spectacol comic: lipsa de comunicare în ciuda progreselor tehnologice în materie de comunicare, un paradox și o sursă bogată de inspirație.

Când ai plecat din ţară? Sunt plecată de 12 ani, care au trecut cu viteza luminii, am trăit doi ani în Liban, unde am urmat cursuri de limba italiană și franceză la Institutele culturale respective din Beirut. Societatea de acolo a trăit de-a lungul multor ani în război civil şi păstrează o bucurie de a trai pe care o o regăsim cu greu azi în Europa. În plus, bucătăria lor e delicioasă. Timp de nouă ani și puțin am locuit în sudul Franței (Aix en Provence, Marseille, La Côte d'Azur).

Cum a început pasiunea pentru teatru?Teatrul a fost mereu cu mine. La Școala populară de artă din orașul lui Ovidiu, în timpul liceului la malul Mării Negre, primii fiori cu Caragiale, Kirițescu, Mușatescu. A urmat apoi perioada studiilor la facultate, în Aix en Provence, un oraș universitar internațional, un Paris în miniatură sub soarele sudului.

M-am alăturat trupei de teatru a departamentului de italiană (2001-2004), jucând în fața unui public iubitor și vorbitor al limbii lui Dante, Goldoni și a lui "La Bottega del café", texte adaptate din scrierile lui Stefano Benni și Giaccomo Leopardi.

A urmat o bursă Erasmus în Italia, unde am început să scriu prima teză de master având ca subiect Rezistența italiană în timpul celui de-al doilea război mondial în cinematografia italiană din 1945 și până în zilele noastre.

Am descoperit, în aceeași perioadă, universul în versiune italiană, descris în filmul lui Cédric Klapisch, "L’auberge espagnole".

Primii mei pași pe platourile de filmare au fost odată cu filme de lung metraje ca figurantă sau dublură de actor ("Taxi 3&4") și serii televizate ("Un été de canicule", "Dock 13").

În paralel, a urmat al doilea master, cu specializare în traduceri literare. Teza poartă numele "Hesperus" (de Ion Petru Culianu), "Voyage d’exploration linguistique aux frontières de la traduction et de l’adaptation" pe care am susținut-o la Aix en Provence în 2006 și în aceeași zi am ajuns și la filmările unui lung metraj, "Hors de Prix" de Pierre Salvatori la Monaco reușind să evit în extremis o amendă pentru excès de viteză!

Am început un doctorat pentru a continua traducerea romanului Hesperus, dar îl las să se "odihnească", deoarece între timp am obținut, după doi ani consecutivi de turnee estivale de sketch-uri în mai multe orașe de pe Coasta de Azur, statutul profesional de artist în Franța. 

În 2008, am ajuns în Marseill, pe scena teatrului Panache unde am jucat în diverse piese, "Ursul" de Cehov, "Barouf à Chioggia" de Goldoni, "Opt femei" de Robert Thomas, o piesă, creație a teatrului, "Speed Dating à la Marseillaise", am învățat să mânuiesc marionetele pentru un spectacol destinat copiilor.

În paralel au fost filmele de scurt metraj ("Ramuschka! L’Amour n’est pas aveugle" de Cédric Coppola) și alte turnaje (seria TV "Groupe Action Douane" difuzată pe France 2), ședinte foto, publicități, care se completează, se intersectează, și mă instruiesc.

Însă experiența trăită pe scenă, contactul și schimbul de energii cu publicul e unică, în special în cadrul spectacolelor tip one woman show în ceea ce mă privește.

Cum este, de fapt, viața unui artist român la Paris? Cum ai ales să ai un histoire d’amour cu acest oraș, care sunt atracțiile, care sunt provocările?Semifinalistă anul trecut, în septembrie, la concursul de tineri umoriști "La route du rire" s-a întamplat declick-ul de a veni la Paris pentru a avea un acces mult mai liber la ceea ce se întâmplă din punct de vedere artistic în capitală, tot parcursul meu în sudul Franței fiind necesar pentru a veni cu un bagaj lingvistic și artistic, uman, important.

Și spre sfârșitul anului trecut, am pornit spre nord, la Paris și ador acest oraș pentru efervescența lui, viața culturală bogată, amestecul de culturi, în ciuda contradicțiilor lui, și mă simt la mine acasă, a devenit orașul meu în scurt timp, îl simt sub picioarele mele când merg pe stradă.

Am știut că voi ajunge la Paris, într-o zi, și că voi știi și când va veni momentul (se pare că am legături invizibile cu oracolul din Delph) și exact așa s-a întâmplat.

Cariera te-a purtat în diferite locuri. Cum ai experimentat acomodarea?În toate orașele, locurile în care am locuit până acum, m-am adaptat foarte repede, poate și datorită faptului că sunt dornică să cunosc oamenii și să-i înțeleg fără să le pun etichete pentru că fiecare dintre noi avem motive propri de a ne comporta într-un anumit fel la un anume moment. Trebuie doar să ne luam puțin timp ca să-i înțelegem pe ceilalți, nu-i simplu însă ne va ajuta mult până la urmă!

Când a venit primul contrat la Paris?Primul contract la Paris a fost pentru un dublaj de voce (voix off) la studiourile Dubbing Brothers pentru "The Tudors", sezonul 3, serial tv creat de Michael Hirst, pentru personajul contesei Christina, în curând difuzat pe Canal +. Și prima filmare, o apariție în ficțiunea tv, "Le Grand Restaurant" de Pierre Palmade, difuzat în februarie 2010 pe France 2.

Pierre Palmade, comic și actor care a scris sketch-urile care au constituit 100 de minute de show télé a reunit 40 de actori printre care Gérard Depardieu, Pierre Richard, Yolande Moreau, Michèle Laroque (de origine romana) este, pentru a-i cita pe câțiva, în ordine aleatorie, dintre preferații mei.

O săptămână de filmări frenetice și ideea mea de a creea un spectacol comic tip "one woman show", pornind de la un text în limba română încolțește în acele zile de ianuarie.

Cum crezi că o să fie primit un spectacol de teatru comic românesc de către publicul francez? Cum este apreciată, în general, arta românească în acest oraș cultural atât de bogat?Cultura românească este bine primită în Paris, și fiecare cultură are un loc al ei într-un oraș atât de cosmopolit, care nu are somn, cu un public open și dornic de a cunoaște. Ultimul film al lui Radu Mihaileanu, "Le concert" a avut un mare succes, rămânând mai multe săptămâni în sălile de cinema.

Piesele lui Ionesco ("Délire à deux"), Matei Visniec ("L’histoire des ours panda racontée par un saxophoniste qui a un petit ami à Francfort", trad. Istoria ursului panda povestită de un saxofonist care are un prieten la Frankfurt) se joacă în această perioadă în mai multe teatre din Paris. Și "Mansarde à Paris. Les détours Cioran", după textul lui Visniec, în regia lui Radu Afrim, în trecere pe la teatrul  "Café de la danse".

În Paris, merg la teatru des, la filme, concerte și mai ales la "one man & woman show", să testez terenul. Regula generală, valabilă cred în orice spectacol comic, în orice loc de pe planeta albastră, te identifici cu ce auzi, vezi, te amuză, et ça te touche! Ce îi face să râdă pe francezi (publicul parizian are particularitățile lui bineînțeles dar nu-i chiar atât de diferit de restul oamenilor), evenimentele din cotidian, farse istorice, probleme de integrare socială, și multe altele, fiecare artist aduce cred subiectele care îl preocupă.

Iar lipsa de comunicare, sunt sigură că îi va atrage (pentru ca aceasta ne privește pe toți).

Am observat că și comicul absurd îi "atinge", iar Ionesco e foarte iubit aici la Paris. Există chiar un teatru, "La Huchette", care, din 1957, joacă două piese, "Cântăreața cheală" și "Lecția".

În ultimul spectacol pe care l-am văzut, "Spamalot", un music hall în care textele și jocul actorilor au un rol primordial. Este un pasaj comic absurd (în care toată sala a râs enorm, eu fiind prima. Ce pare ieșit din pana lui Ionesco, un dialog extrem de amuzant ce pornește de la sinonimele verbului "a ieși" în scena cu tânărul prinț, tatăl său și cele două gărzi, și devine delirant.  

Îţi lipseşte teatrul românesc? Sunt dornică să văd piese de teatru românești! Vara trecută, când am fost în România, la Constanța, am vrut să văd două piese de teatru în luna august în turneu la mare, dar ambele s-au anulat din lipsă de spectatori! Știu că asta se poate întâmpla pretutindeni, dar eu în septembrie nu mai eram în România!

Legatura mea cu România e zilnică, în ceea ce fac, ce spun, ce simt. Sunt bucuroasă de ceea ce am învățat la școală, de la părinți, prieteni, oameni pe care i-am întâlnit mai puțin sau mai mult timp în România, și n-am uitat nimic din toate acestea, în ceea ce comunic azi cu cei care îmi sunt dragi din România și din toate locurile în care am fost și sunt uneori cu gândul.

Ce poţi spune despre viitorul tău spectacol?Viitorul meu spectacol prinde rădăcini franco-române. O colaborare frumoasă cu autoarea, româncă, de piesele căreia pur și simplu m-am îndrăgostit și care va scrie textul spectacolului, și mult, mult de lucru împreună pentru a pune pe picioare această aventură umană destinată pentru început publicului parizian și sper într-un viitor apropiat și în turneu în România și în Franța, Belgia având în vedere că textul va fi scris în limba română și tradus și adaptat ulterior în limba franceză.

Dar poate e prea devreme să vorbim despre turnee, fiecare lucru la timpul lui. Un scurt voiaj la București la sfârșitul lunii aprilie pe care îl aștept cu nerăbdare, audiții în curs, și sper în viitor colaborări cu regizori de teatru și cinema în România.