Venise tocmai din creierii munților, de la o stână, ca să se facă bonă la oraș. Sătulă de blana oilor și de mirosul de brânză acră, gândea că îngrijirea unui copil ar fi fost o treabă mult mai ușoară. N-avea multă carte, dar își crescuse singură cei doi copii, ce se născuseră dintr-o dragoste în fân și o alta în spatele stânii. Acum plozii erau mari și buni de muncă – 13 și 10 ani. Îi și arvunise la niște ciobani, ca să nu mai stea cu ei pe cap.

Nemaiavând grija lor, putea să-și vadă de ale ei. Își dorea să îngrijească de copiii oamenilor bogați, să se plimbe prin parcuri și pe străzi aglomerate. La doar 35 de ani avea o față tăbăcită de vânt și viață grea și un păr aproape alb la tâmple. Cu toate astea, toți dinții din gură îi erau la locul lor, semn de tinerețe și sănătate.

Era de-o muțenie vecină cu idioțenia și, dacă vreo oaie nu-și făcea de cap, n-ai fi auzit-o vorbind cu zilele.

- Treci înapoi că te jupoi. Astea erau cele mai multe cuvinte pe care le putea pune într-o frază.

Noroc că oile nu-s proaste și pricepeau cu vorbe puține. La ce bun s-o supere? Că era aprigă la mânie și le pedepsea punându-le pielea în băț. Într-o zi Nuți, căci așa-i spunea lumea, a primit un telefon:

- Auzi, fată, mai vei să te faci bonă? - Vreau, fă, că acum sunt liberă. Unde? - Am o prietenă care e menajeră la unii și a auzit că ăia caută o bonă internă. - Ce-i aia? - Adică să stai la ei în casă. Vino cât poți de repede, copilul se naște în două săptămâni.

Și mâna de fier a sărăciei a împins- o pe Nuți spre oraș. A plecat fără să spună nimănui unde se duce. Cu hainele de pe ea și cu foamea în gât, s-a urcat în primul microbuz. Simțea inima cum îi lovește în coaste și ar fi vrut să aibă cui povesti bucuria ce o aștepta.

Strângea în mână un amărât de telefon, mic, transpirat și decolorat – singura ei legătură cu lumea civilizată. Îl ținea închis de teamă să nu-i moară bateria, dar odată ajunsă la oraș, lucrurile aveau să se schimbe. A ațipit vreo două ore și s-a trezit asudată și speriată :

- Ioane, adusăși oile?

Dar Ion nu era acolo să-i răspundă, iar de oi nici nu mai voia să audă. Și-a privit palmele crăpate și roșiivăzuse într-un film femei cu pielea albă și fină. Asta își dorea și ea.

Se iveau zorile când a intrat în oraș. Cu ochii lipiți de fereastră, se minuna de agitația străzilor, de luminile orașului, de blocurile înalte.

Microbuzul a lăsat-o la gară. În stație, prietena ei, Geta, o aștepta zgribulită.

- Credeam că nu mai ajungi, te-am tot sunat. Hai mai repede că întârzii la muncă. Te las la mine acasă până deseară când mergem la interviu. - Ce-i aia interviu? - Adică te întreabă niște chestii și răspunzi. Câți ai ai, unde ai mai lucrat, dacă ai familie, din astea. - Și eu ce le zic? - Nu le spui de stână. Zici și tu că ai mai avut grijă de copiii vecinilor. Teai cam îngrășat! Și părul îți stă ca dracu. Să te îmbraci frumos deseară. - N-am alte haine. - Lasă că-ți dau ceva de la mine.

Nuți și-a petrecut toată ziua în garsoniera Getei. Orele treceau greu și își făcea tot felul de gânduri. Pe cine păcălesc eu? O să-și dea seama că nu-i nimic de capul meu.

La ora șase punct, Geta a intrat pe ușă.

- Fiți ai dracului, iar au scumpit ăștia benzina. - Care ăștia? - Guvernul, cum care ăștia? Pe ce lume trăiești? - Îi cunoști ? , se minuna Nuți. - Auzi, tu chiar ești proastă. Pune ceva pe tine și hai să mergem că e târziu.

Geta a cotrobăit prin dulapuri și a venit cu o pereche de blugi și o cămașă.

- Ia vezi dacă îți vin.

Îi stăteau de minune. Fata de la stână începea să devină o amintire.

- Să nu deschizi gura la oamenii ăia. Mă lași pe mine să vorbesc și să negociez.

Erau în întârziere. Geta conducea ca nebuna, ignorând orice semn de circulație. De fapt nu conducea, smulgea mașina de pe asfalt. Nuți abia mai putea respira, dar nu îndrăznea să deschidă gura.

- Am ajuns.

La ușă le-a întâmpinat chiar doamna. Era tânără și frumoasă, chiar dacă avea trupul umflat ca o pară din pricina sarcinii.

- Poftiți, le-a spus cald femeia, invitându-le înăuntru.

Nuți a dat să se descalțe, dar gazda a oprit-o politicos.

- Nu e nevoie. Andrei, a venit bona, poți să cobori?

Figura soțului contrasta puternic cu blândețea doamnei. I se citea în ochi superioritatea, iar Nuți simțea un fel de teamă privindu-l. Au început să discute. Plăcut, cald, așezat, ca la o primă întâlnire.

Au vrut să știe dacă e sanătoasă, dacă a fost vreodată bolnavă, dacă are familie sau alte obligații. Le-a răspuns că are doi copii, dar sunt mari și locuiesc cu bunica.

- Soț nu aveți ? - Nu am fost niciodată măritată, a răspuns sec.

Treburile păreau aranjate. Viața Nuțicăi ajunsese la un alt capitol. În nici două luni se transformase simțitor. Se învățase cu apa caldă, cu uscătorul de păr și fierul de călcat cu aburi. Doamna îi dăduse deodorant ca să miroase frumos și multe haine cu care să se îmbrace.

Iar copilul, dolofan și roz, era mai cuminte ca un înger. N-avea altă treabă decât să mănânce și să doarmă. Nuți simțea că l-a apucat pe Dumnezeu de ambele picioare și navea de gând să-i mai dea drumul.

Vedea, pentru prima dată, oameni frumoși ca la televizor – bărbați eleganți care miroseau a parfum și-i spuneau sărut mâna, femei cu unghii strălucitoare, buze mari și sâni umflați.

De la un timp însă, domnul și doamna păreau că nu se mai înțeleg. Aveau mereu ceva de împărțit, trânteau uși și-și aruncau vorbe urâte. Ba într-o zi, au început să doarmă în camere separate, iar despărțirea dintre ei începea să bată pe la ferestre.

Doamna își pierduse strălucirea și nu părea să-i mai pese de nimic. Sta toată ziua închisă în cameră și nici măcar de copil nu se sinchisea. Fustele ei strâmte și rochiile provocatoare stăteau spânzurate pe umerașe, prăfuite și uitate. Nu se mai îmbrăca, se acoperea doar cu ce-i cădea în mână. Într-un cuvânt – devenise nefrecventabilă pentru soțul ei.

E miezul nopții. Nuți abia ațipise, obosită după două ore de legănat copilul. Ca prin vis a simțit un trup cald strivindu-i pieptul și un miros puternic de alcool i-a invadat nările. Scena îi părea familiară și s-a gândit că visează. Cam așa îi făcea Ion la stână în fiecare noapte, după ce se îmbăta bine. Și când o lăsa Ion , o lua Costică, de n-avea odihnă până dimineață.

Dar să revenim. Ce i se întâmpla nu era un vis. După o ceartă aprigă cu soția, domnul simțise nevoia să se descarce. Și cum singura opțiune din casă rămânea Nuți, nu ezitase să-i calce pragul. I-a acoperit gura cu o mână, iar cu cealaltă încerca să o dezbrace. Femeia nu pricepea ce i se întâmplă și nu s-a împotrivit.

Numai că ce a urmat a fost graoznic de dureros. Nici Ion, nici Costică la un loc nu-i provocaseră atâta suferință. Domnul credea că a-și satisface plăcerile însemna să o despice în două și nici nu-i păsa de țipetele și ripostele ei.

- Taci că te omor, țăranca dracului. Dacă spui o vorbă îți scot inima prin fund, auzi ?

Nuți se învinețise până la leșin. Oare doamna cum suporta asemenea animal ? Copilul, trezit de țipetele femeii, o striga și plângea .

- Plânge copilul, domnule. Lăsațimă să plec. ​- Taci că n-am terminat.

După zece minute s-a ridicat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. L-a mângâiat pe ăla micu și a plecat lovind ușa. În patul deșelat de atâta trudă, Nuți încerca să își adune puterile. Era plină de sânge de ziceai că i-au ieșit toate măruntaiele. Să-i spună doamnei? Să meargă la poliție? O să rămână pe drumuri.

Trei zile a dormit iepurește de teamă să nu se repede episodul. În a patra noapte, după ce rănile începuseră să i se vindece, a simțit o atingere pe obraz. A tresărit speriată și a deschis ochii – era doamna, mai mult dezbrăcată, care a luat-o de mână și a scos-o afară din camera copilului.

Nu știa ce să creadă. Se supunea mecanic, cu un amestec ciudat de teamă și curiozitate. A împins-o într-un pat și a legat-o de mâini. Între timp, domnul le supraveghea atent. Vă scutesc de amănuntele orgiei ce a urmat. Cum spunea cineva, cu durerea ne obișnuim cel mai repede. Așa și Nuți – seară de seară, îndura cu supunerea unei gloabe în jug, toate perversiunile pe care cei doi soți le născoceau.

Ajunsese o umbră. Nu mai vorbea cu nimeni, se izolase de toți. Nici Getei nu-i mai răspundea la telefon. Incapabilă să facă ceva, gândea că va pieri de mâinile acestor brute.

Se ridica în fiecare dimineață, lovită și goală, mulțumind lui Dumnezeu, cu milă creștinească, că scăpase cu viață.

E miezul nopții – prin nu știu ce minune, n-o deranjase nimeni. Domnul dormea dus, iar doamna asemenea. O lamă de cuțit bine ascuțită le-a retezat beregata. În două ore, amândoi erau tranșați și împachetați, în pungi separate, ca să nu se amestece.

Mirosul sângelui proaspăt și cald îi amintea de stâna ei dragă. Nimeni n-o egala la tranșatul oilor, nici cei mai ai dracului bărbați. Era într-o marți, ziua când gunoierii veneau să golească tomberoanele.

Nu știu ce i-a tulburat mai tare – dârele de sânge lasate de sacii de gunoi, sau capetele celor doi care s-au rostogolit pe asfalt dintr-o pungă nelegată ?

La proces, doi dintre gunoieri au plâns – unul spunea că luni în șir nu putea să-și scoată din minte ochii doamnei care îl priveau albaștri și reci. Îi visa noapte de noapte. Altul își amintea că au găsit-o pe Nuți fumând și plină de sânge, pe treptele casei. Copilul era în casă și plângea.

Nuți e bine, să știți. A făcut pace cu destinul și așteaptă să treacă 20 de ani din pedeapsă ca să poată cere liberarea condiționată.