Actrița americană Meghan Markle, iubita prințului Harry, s-a întâlnit joi, într-un context privat, cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Întâlnirea actriţei cu regina Marii Britanii a avut loc la Palataul Buckingham.
De când relația dintre prințul Harry și Meghan Markle a devenit publică în noiembrie anul trecut au existat numeroase speculații cu privire la momentul în care va avea loc întâlnirea dintre actriță și suverana britanică. După mai multe luni de așteptare, protagonista serialului „Suits” și Elisabeta a II-a s-au întâlnit în sfârșit, scrie Agerpres.
Actriţa a fost invitată la Palat pentru a servi ceaiul alături de prinţul Harry, alte detalii nefiind dezvăluite presei. Se ştie doar că prinţul Philip, soţul reginei, nu a fost prezent în timpul întâlnirii.
La finalul întrevederii care nu a durat mai mult de o oră, tinerii au părăsit palatul cu o maşină cu geamurile fumurii.
Întâlnirea presupune un pas înainte în relația dintre prințul Harry și Meghan Markle, care și-au făcut recent prima apariție publică. La Jocurile Invictus din 25 septembrie cuplul s-a lăsat fotografiat, pentru prima dată, ținându-se de mână.
Data nunţii urmează să fie anunţată, dar conform unei surse apropiate de Markle „actrița nu mai poate continua să joace când va fi prințesă și este fericită să facă acest sacrificiu profesional”.