Numele primarilor, pe toate gardurile. Politică în școli?!

Numele primarilor, pe toate gardurile. Politică în școli?!

O pornire ridicolă l-a determinat pe Daniel Florea să accepte de a-i fi așternut chipul pe orarele școlarilor din sectorul 5.

Primarul este înfățișat dând sfaturi prețioase micuților școlari care, cu siguranță, s-au tăvălit de râs când au dat cu ochii de ele. Un lucru bun însă tot se va întâmpla: părinții puștilor îi vor adresa câteva vorbe și gânduri frumoase.

Orarele sunt ilustrate cu chipul său reprezentat grafic în maneră naivă, dar și cu o poezioară prin care Daniel Florea, secretar general adjunct al PSD, îl impulsionează pe fiecare micuț să se uite în calendar, că are șanse să ajungă „primar”. Reacțiile nu au întârziat, desigur, să apară.

Mai mulți părinți, dar și membri ai partidelor din opoziție s-au arătat „interziși” de acțiunea lui Daniel Florea, unii susținând că rechizitele sunt înscripționate ca să nu uite elevii de unde le au, alții că primarul își face campanie în școli.

„Daniel Florea își face campanie în școlile copiilor noștri! Ceaușescu ne obliga să avem câte un portret cu el în fiecare clasă. Daniel Florea a dus cultul personalității pe noi culmi. Fiecare copil trebuie sa aibă o poză cu conducătorul mult iubit al sectorului nostru.

Mai mult, trebuie să învățăm poezii despre Primarul 0: «Dragul meu copil școlar/De urmezi acest orar/Să te uiți în calendar/C-ai șanse s-ajungi primar». Vom sesiza organele abilitate pentru a face cercetări cu privire la această faptă scandaloasă. Este ilegal să îndoctrinezi politic copiii. Rușine!”, este unul dintre mesajele care au circulat pe Internet. Precizăm că am adresat instituției conduse de Daniel Florea următoarele întrebări:

● De ce au primit acest orar elevii din sectorul 5?

● Acțiunea face parte dintr-o campanie politică? Dacă da, cine a realizat-o și cu ce scop? La toate întrebările de mai sus, purtătorul de cuvânt al instituției, Cristina Popa, ne-a răspuns astfel: „Pentru că este cel mai ușor pentru un copil să învețe zâmbind”.

Ne puteți urmări și pe Google News