Numărul, cunoscut, al execuțiilor la nivel mondial a crescut cu peste 50% anul trecut, până la cel puțin 1.634, potrivit Amnesty International, pe primele locuri în top fiind Iranul, Pakistanul și Arabia Saudită
Organizația internațională pentru drepturile omului Amnesty International a publicat, ieri, raportul său anual pentru 2015, privind execuțiile și condamnările la moarte în întreaga lume.
China nu e în statistici
Numărul total nu include China, pentru că oficialii de la Beijing refuză să dea publicității aceste date, și se presupune că acolo ar fi vorba despre mii de cetățeni omorâți în urma sentințelor judecătorești. Pedeapsa cu moartea este tratată ca fiind „secret de stat” și de către Belarus și Vietnam. Execuțiile cunoscute sunt mai multe cu 54% față de anul precedent, când s-au înregistrat 1.061 de cazuri. Circa 89% dintre aceste execuții au loc în Iran, Pakistan și Arabia Saudită.
„Creșterea semnificativă este extrem de îngrijorătoare”, a spus secretarul general al Amnesty, Salil Shetty.
„Niciodată în ultimii 25 de ani nu s-a înregistrat un număr atât de mare de condamnări la moarte puse în practică”, a spus el.
Execuțiile au loc, de multe ori, în urma unor procese nedrepte, iar acest „măcel” trebuie să înceteze, a explicat Shetty.
FOTO; Datele oficiale nu sunt disponibile, dar Amnesty International estimează că în China au avut loc mii de execuții
Pedeapsa cu moartea, în tot mai puține țări
„Din fericire, țările care execută oameni sunt din ce în ce mai puține”, a mai spus Shetty.
Majoritatea statelor lumii au abolit pedeapsa cu moartea. Fiji, Madagascar, Congo și Surinam au eliminat măsura în 2015, așa că numărul statelor care au făcut acest lucru a ajuns la 102.
Pakistanul a ridicat moratoriul de șase ani asupra pedepsei cu moartea, după atacul terorist de la școala din Peshawar, în decembrie 2014. A executat 326 de oameni anul trecut, în timp ce în Arabia Saudită au fost ucise 158 de persoane.
În China există 43 de infracțiuni pentru care cetățenii pot primi pedeapsa capitală
Iranul a executat cel puțin 977 de oameni, în ciuda îmbunătățirii relațiilor cu Occidentul, după semnarea acordului nuclear, a explicat Amnesty. „Țările vestice încep să construiască relații comerciale cu Iranul, dar drepturile omului sunt lăsate deoparte”, a declarat James Lynch, director adjunct al Amnesty pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
El a adăugat că de la mijlocul anilor 1980, jumătate dintre cei executați în Arabia Saudită sunt străini, majoritatea fiind muncitori imigranți, care nu vorbesc limba arabă și au beneficiat de ajutor judiciar minim.
Condamnați pentru spionaj și revoluții
Oamenii au fost executați în 25 de țări în 2015. Metodele folosite sunt: decapitarea, spânzurarea, injecția letală și împușcarea.
Amnesty International spune că cel puțin patru persoane din Iran și cinci din Pakistan au fost executate pentru crime comise când aveau vârste sub 18 ani.
FOTO: În fotografie apare camera de execuție în fața plutonului, de la închisoarea din Draper, în statul american Utah, folosită în anii 1970. În Utah, pedeapsa capitală este legală, o persoană fifi ind executată în ultimii 13 ani. FOTO: AGERPRES
Cele mai multe infracțiuni pedepsite în acest fel, în lume, sunt: crima, traficul de droguri, corupția, jaful armat, adulterul, violul, răpirea și apostazia. Pe listă mai există spionajul, înalta trădare, acte împotriva securității naționale, participarea la revoluții.
În SUA au fost executate 28 de persoane anul trecut. În 31 de state din America pedeapsa cu moartea este legală.
În total, în 2015, 1.998 de oameni au fost condamnați la moarte, pe plan global, la finalul anului, cel puțin 20.292 de persoane aflându- se în această situație