Nuduri la capul lui Berlusconi

Sânul dezgolit al unei femei dintr-un tablou extrem de valoros al maestrului baroc Giambattista Tiepolo, ales personal de Silvio Berlusconi ca fundal pentru conferinţele de presă ministeriale, a provocat mai mult decât chicote în Italia, relatează The Independent.

Potrivit presei italiene, premierul italian, în vârstă de 71 de ani, a ales tabloul "Adevărul dezvăluit de timp" pentru a aduce mai multă grandoare şi a conferi mai mult înţeles conferinţelor de presă de la Palazzo Chigi. Şi asta pentru că îl asociază cu propria sa luptă cu justiţia italiană, care îl acuză de corupţie.

Cu toate acestea, după o analiză a imaginilor apărute în media, consilierii de imagine ai lui Berlusconi au decis că un sân gol care apare chiar deasupra urechilor vorbitorilor ar putea distrage atenţia, le-ar umili pe doamnele ministru şi i-ar deranja pe telespectatori.

Vittorio Sgarbi, fost ministru al culturii în primul guvern condus de Berlusconi şi cel mai cunoscut critic de artă din Italia, a reacţionat dur la decizia consilierilor. "Nebuni. Sunt toţi nebuni. Ce o să facem cu toate acele statui de femei din zeci de muzee italiene unde adesea sânii admiraţi ar face-o de ruşine până şi pe Pamela Anderson?", a comentat el.

(11:12)