Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în Cosmos, spune că românii nu au şanse la un nou zbor spaţial mai devreme de două decenii.

Dumitru Prunariu pleca acum 30 de ani, împreună cu comandantul rus Leonid Popov, în singura misiune spaţială care a inclus un român, la bordul navei Soyuz 40.

Viaţa lui s-a schimbat complet în momentul în care a început pregătirea în Orăşelul Stelar de lângă Moscova. După trei ani, pe 14 mai 1981, Prunariu a decolat de pe cosmodromul Baikonur în călătoria de şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute care a intrat în istoria poporului român.

Expoziţie la Muzeul Filatelic

Aniversarea zborului îi găseşte împreună pe cei doi coechipieri şi prieteni, Prunariu şi Leonid Popov. Ei au fost invitaţi în platoul emisiunii Tonomatul DP2 unde au avut parte de o surpriză. Dumitru Prunariu a avut ocazia să atingă costumul purtat în misiune pentru prima oară după 30 de ani.

Costumul e expus la Muzeul Naţional al Aviaţiei, iar cosmonautul român l-a văzut până acum doar în spatele vitrinei. Tot cu ocazia acestei aniversări, va fi organizată o expoziţie la Muzeul Naţional Filatelic cu obiecte din misiune pe care cosmonautul român le-a pus la dispoziţia organizatorilor.

EVZ: Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră după zbor? Dumitru Prunariu: Înainte să fiu selecţionat, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în cosmos. Eram inginer de aviaţie. Mam gândit că o să lucrez la fabrică şi o să construiesc avioane. A fost o dorinţă din copilărie să construiesc aparate de zbor şi să zbor cu ele. Zborul cosmic a schimbat multe în viaţa mea. M-a transformat într-o persoană publică. În primul rând, am avut foarte multe întâlniri, interviuri, deplasări şi o altă raportare la activităţile din viaţa de zi cu zi. Soţia a rămas să se ocupe mai mult de treburile de acasă. S-au schimbat şi posibilităţile de a sta mult împreună.

Ea este acum ambasador în Armenia. A fost o perioadă diplomat la Budapesta. Fiul cel mic a fost cu ea acolo, cel mare a rămas cu mine acasă. Apoi am plecat amândoi la Moscova, eu ambsador, ea diplomat. Când ne-am reîntors, eu am plecat un an la Bruxelles. Asta este viaţa noastră. Niciunul dintre noi nu a renunţat la activitatea profesională, cea care, într-un fel, ne defineşte. Acum copiii au crescut, s-au căsătorit şi avem trei nepoţi. Orientarea noastră este spre alte direcţii, în interiorul familiei, decât era acum 30-35 de ani.

Aţi vrea ca nepoţii şi copiii să vă calce pe urme? Fiecare părinte îşi doreşte ca măcar o parte din familia lui să-l urmeze. Eu am fost cel care a început tradiţia în familia mea. Tatăl meu era inginer; eu tot inginer, dar în alt domeniu de activitate. Mi-a plăcut să zbor şi am simţit întotdeauna nevoia să fiu la înălţime, în aer. Acest lucru s-a întâmplat şi am ajuns cel mai sus din România. Băieţii mei erau mici când am zburat în cosmos. Cătălin avea 5 ani şi Daniel, 3 ani.

Cu toate acestea, viaţa în Orăşelul Stelar, faptul că au mers la grădiniţă cu copiii altor cosmonauţi şi că discutau toată ziua despre lucruri legate de zborul în cosmos i-au marcat. Era ceva normal să audă: "Tata a plecat în delegaţie în cosmos". Când au fost adolescenţi şi au avut posibilitatea să zboare la aeroclub, ambii s-au înscris. Cătălin a decis că activitatea profesională pe care o iubeşte şi căreia i se dedică este aviaţia.

Care a fost cel mai emoţionant moment petrecut în spaţiu? Tot zborul a fost important şi inedit pentru că a fost primul zbor pentru mine. Startul, desfăşurarea activităţii în imponderabilitate, aterizarea… Emoţionant este startul pentru că simţi în premieră cum eşti împins spre spaţiul cosmic şi într-un interval foarte scurt ajungi acolo sus.

Imponderabilitatea este o stare cu totul nouă pe care nu o încercasem pentru o lungă durată pe Pământ. Aterizarea este întotdeauna cu emoţii pentru că au fost cazuri în care au fost accidente. Te gândeşti că va trebui să ajungi cu bine pe Pământ, dar acest lucru depinde de tehnica pe care o ai la dispoziţie. La noi, totul a fost bine în final, deşi mici probleme au apărut pe parcursul zborului.

Când credeţi că o să mai ajungă un român în spaţiu? România nu îşi propune să aibă un sistem de lansare. Prin mijloace proprii nu ar fi posibil, iar prin mijloacele altora, ţinând cont de criza mijloacelor de lansare, nu cred că putem planifica un zbor mai repede de 20 de ani.

"Nu cred că putem planifica zborul unui cosmonaut în spaţiu mai repede de 20 de ani.", DUMITRU PRUNARIU, singurul român ajuns în spaţiu

ÎNTÂLNIRE ÎN DIRECT

Prieteni pe viaţă, după ce au zburat împreună

Dumitru Prunariu şi Leonid Popov, comandantul misiunii Soyuz 40, au rămas prieteni după ce au zburat în cosmos împreună. Se întâlnesc des la Moscova sau la evenimente internaţionale precum întâlnirea anuală a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic. "Vorbim de zborul cosmic, de trecut, de familie", ne-a povestit Dumitru Prunariu.

Ieri, în cadrul emisiunii "Tonomatul DP 2", de la TVR 2, Prunariu a devenit pentru o oră traducătorul lui Leonid Popov. Acesta din urmă a vorbit despre zborul din 1981 şi despre cele 186 de zile petrecute pe orbită cu un an înainte, în 1980.

Rusul a glumit spunând că singura care s-a opus plecării lui a fost soţia. "Decizia corectă o iei atunci când zici că o asculţi pe soţie şi acţionezi invers", a glumit cosmonautul.