Corespondentul la Casa Albă al revistei Playboy şi-a recuperat marţi, 3 septembrie, acreditarea.
Aceasta îi fusese suspendată ca urmare a unei altercaţii virulente cu Sebastian Gorka, fost consilier al preşeditelui SUA, în timpul unei conferinţe de presă din iulie.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Stephanie Grisham a hotărât suspendarea acreditării şi accesului lui Brian Karem timp de 30 de zile, acuzându-l de lipsă de profesionalism.
Dar judecătorul federal, Rudolpf Contreras a considerat că standardele în ceea ce priveşte comportamentul pe care jurnaliştii ar trebui să-l aibă în timpul conferinţelor de presă n-au fost stabilite cu multă claritate nicăieri. În situaţia respectivă, a hotărât ca ziaristul să-şi recupereze acreditarea imediat.
"Dumnezeu să binecuvânteze Constituţia şi libertatea cuvântului"
Altercaţia dintre cei doi avusese loc în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă, la sfârşitul summit-ului privind reţelele de socializare organizată de Donald Trump în iulie. Într-un video devenit viral, vedem pe cei doi protagonişti fâcând schimb de insulte ca la uşa cortului, la sfârşitul acestui eveniment.
Multe media s-au arătat îngrijorate de această suspendare a acreditării lui Brian Karem, care este şi editorialist al CNN. Acesta a primit favorabil decizia judecătorului marţi, twittând: Dumnezeu să binecuvânteze Constituţia şi libertatea cuvântului, mulţumind în acelaşi timp şi avocaţilor săi.
"Suntem bucuroşi de hotărârea dată de judecătorul Contreras prin restituirea acreditării permanente a lui Brian Karem, hotărâre care protejează în acest fel drepturile tuturor jurnaliştilor", a tweetat Playboy.
Casa Albă mai încercase să suspende acreditarea unui jurnalist foarte cunsocut de la CNN, în noiembrie trecut. Jim Acosta fusese ostracizat după un intens schimb de replici cu Donald Trump în timpul unei conferinţe de presă, dar şi el şi-a recuperat acreditarea pentru Casa Albă graţie tot unei decizi favorabile a unui tribunal, potrivit Le Figaro