Gabriela Nistor este o cunoscută interpretă de muzică populară din Sibiu și o femeie de afaceri de răsunet. Artista și-a prezentat rețeta succesului și și-a prezentat luxoasă vilă, comparabilă doar cu ce vezi prin scenariile de film, americane.
Cea mai bogată cântăreață din muzica populară, Gabriela Nistor a plecat de la o căsuță mică pe care a transformat-o într-o vilă de peste un milion de euro.
Ea le-a prezentat declarând că majoritatea și nu sunt deloc puține, sunt făcute chiar de mâna mamei sale.
Cunoscuta cântăreanță și-a prezentat frumoasă locuință în direct la Antena Stars, alături de frumoasele și numeroasele costume populare cu care își face apariția pe scenă.
Mai apoi Gabriela Nistor și-a prezentat și îmbrăcămintea pentru ocazii precum și vastele perechi de pantofi, printre care cea cumpărată de soțul său, care este foarte scumpă. Gabriela Nistor s-a lansat în muzica populară la nivel național în urma unui festival de muzică ce a avut loc la Sibiu și la care partener a fost TVR. Au urmat câteva filmări la București, iar notorietatea a venit ca de la sine. Au urmat concerte în toată țara și chiar în străinătate. În liceu a studiat vioara și pianul, instrument studiat și de fiul ei.
Cântăreața de muzică populară s-a înscris, la vârsta de 31 de ani, la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Lucian Blaga”, la specializarea Etnologie și Sociologie. Între timp și-a terminat studiile, dar în afara doinelor și hațeganelor pe care le-a cântat alături de fratele ei, a investit și în afaceri.
Proprietară a unui motelului și restaurant ea a desfășurat și afaceri și în transportul rutier de mărfuri. Statul de busniess women i-au dat posibilitatea ca pe lângă vila care se învârte după soare