Nu, epidemia de COVID-19 nu va fi mai mare în toamnă!

Directorul Centers for Disease Control (CDC), Robert Redfield, a clarificat o afirmație făcută pentru Washington Post despre un nou val al epidemiei care va lovi Statele Unite în toamnă.

„Cred că este cu adevărat important să clarific acest lucru, deoarece sporește încrederea poporului american”, a afirmat Redfield.

Directorul CDC a explicat că coronavirusul nu va fi mai rău la toamnă, ci că va fi mai dificil de deosebit  de gripa sezonieră.

Donald Trump a fost furios pe Washigton Post și CNN că au difuzat „fake news” potrivit cărora epidemia va fi mai puternică în toamnă.

„Acestea sunt fake news, iar CNN difuzează fake news în draci”, a spus Trump, afirmând că administrația le-a cerut celor două organe de presă să schimbe titlurile false, dar acestea au refuzat.

Redfield a declarat și el că titlul din Washington Post era înșelător.

La fel, doctorul Anthony Fauci a avertizat presa să nu mai facă previziuni despre amploarea epidemiei în toamnă.

De asemenea, Fauci a spus că americanii vor fi mai bine pregătiți să lupte împotriva virusului, când acesta va reveni.